Lumina razei

 Datată 07.06.1990, în Theodora

În pădurea cea de platină,

Cu pas ușor de pătrunzi, 

Fără gînd de patimă,

Ochii-n jos să nu ascunzi. 

Vei vedea cum se deschide

Poarta dintr-un basm,

Cu mii de mii de oceanide,

Din țara unde nu-i marasm.

Regina lumilor de vis

Te va primi cu mult alai

Și timpul va fi închis,

Acolo cît va fi să stai.

 

Cerurile, cu taine-adînci, 

În față-ți vor cădea.

Arătănd lumine dulci,

Spațiul ți s-o închina.

 

O s-auzi soni de stele,

Galaxii cînd se ciocnesc,

Vor fi sorii pulbere,

Sub ochiul pămîntesc.

 

Ospețe din povești

Regina va porunci, 

Cu mese în ferești,

Unde zîne vor sosi.

 

Zei, din grec Olimp

Te-or privi cu jind:

Om ajuns în "fără timp",

Din tărîm de jos, afund.

 

Și în basmul ce-i trăi

O s-auzi o poveste,

Cînd braț te-o înlănțui,

În somnul fără veste.

 

-------------------------

 

Cînd timpul abia pornise

Să curgă fără rost,

Iar soarele nu-ncălzise

Locul unde-a fost,

 

Cînd spațiul nu era prea mult,

Că puteai să-l ții în pumn,

Cînd nu se-aflase ce-i demult

Și totul era-nceput de drum,

Din impuls nicicînd aflat

Zbucni o rază crudă,

Ce-ntinse tot în lung și-n lat

Cu forța ei zăludă.

 

Se-vîrtoșau culori,

Se-aprindeau lumini,

Distanțele erau fiori

Și anii, încă lini.

 

Pornea raza roata lumii

Învîrtind-o în dezmăț,

Ca spulber alb al spumii,

Astre arunca-n răsfăț.

 

Cînd ajunse într-un punct,

Poticnit, brusc, se-opri:

Acolo fuse un Pămînt,

Locul d-unde se porni.

 

-------------------------------

 

Și luci lumina!

Își aduse-aminte 

Ce fusese înainte:

 Ploi ușoare, 

Nori și soare,

Ape și verdeață,

Flori mîndreață,

Munți, cîmpii,

Animale, mii.

Și răcni lumina!

Spațiul sfîrteca

Stele sfărîma,

Timpul alunga,

Negru fulgera.

Albul infinit

Îl făcea nimic,

Demiurg distruse,

Absolutu-ascunse,

Începuturile, toate, 

Le-aruncă în noapte

To-tul se opri!

-----------------------------------

Începu raza să adune

Amintiri din stele supte,

Fir cu fir aducea pe strune

Bucăți de lumină rupte.

Din depărtări astrale,

Cioburi se scurgeau,

Pe-ntinsa timpului cărare,

Petece de foc suiau.

Nu era ochi să vadă

Cînd oul se încheagă,

Nici mînă greu să cadă,

Cînd formele se leagă.

Ani, lumina străpungea

Ca pe-un văl de ceață.

Din neființă culegea

Spărturile de viață.

Rosturi noi prindeau

Imobile elemente,

În retorte se ardeau

Geamăte demente.

Și, iată cum apare,

Din locuri fără zare,

Sclipire de soare, 

Unduire de mare.

Se ridică-n hăuri stînci,

La nespusele porunci,

Cu țancurile lungi,

Peste văile adînci.

Se-aprind mii de stele

Pentru nopți, candele

Și sclipirile grele

Ce-or fi păr de iele.

 

Ființe fără de cuvînt

Cresc ca din pămînt,

Se-mprăștie în vînt

Firea ce n-are gînd.

 

Se ridică, în sfîrșit,

Corp cu gînd grăbit,

Ce mînă ce-ațintit

Scormone-n sclipit.

 

Făr' de-a fi creat de vreo mînă au voință

Se-aplecă, două pietre adunînd,

Le  ciocni cu forță, neavînd, biet, vreo știință

Că raza îl va robi-n curînd.

Cînd scînteia se aprinse-n vatră,

Spaima grea, din jur, gonind,

Uită demult umila, rece piatră,

Căci văzuse raza rece, sus, clipind.

Era mai sus decît orice minte

Ar putea, cumva, cuprinde...

Privea spre visul di-nainte,

Raza, ce ochiu-abia o prinde.

-------------------------------------

Trezit în lumea ta de zi cu zi,

Vei căta în lumina razei să te urci,

Uitînd că tu, cu gîndu-ți, arzi,

Iar raza-i rece cu lumea-i de năluci.