Ura v-a intunecat mintile

Dragi compatrioti,

scurt si la obiect:
- când comiţi o boacănă, nu contează cine este preşedinte al statului, cine te urăşte sau cine te'a reclamat!
- când comiţi o boacănă, este frumos şi demn să îţi recunoşti greşeala, indiferent de partidul care a condus ţara în ultimii 2, 20 sau 200 de ani!
- când copiezi pasaje, pagini întregi din alte surse, teza ta de doctorat nu are nicio relevanţă, nu aduce nimic nou ştiinţei şi, prin urmare nu este teză de doctorat!
- când copiezi totuşi pasaje, pagini întregi din alte surse, uitând să precizezi că ideile respective nu îţi aparţin, trebuie să indici sursa, de fiecare dată când este cazul, urmând ca cititorul să ştie exact ce ai adus tu nou ştiinţei şi ce ai folosit din alte surse, ce te-a şi ajutat pe tine ca doctorand să ajungi la noi idei!
- când ai comis toate greşalele de mai sus, eşti un plagiator, fie că ai făcut-o voit sau din greşeală!
- când o persoană care ocupă o funcţie publică este prinsă asupra faptului, trebuie să demisioneze!
- când două texte sunt identice, NU este de vină Băsescu, oricîtă flotă ar fi vândut el, oricăt de chior şi beţiv ar fi, indiferent cât de curvă este Udrea, indiferent de câte procente a furat Boc din  salariile şi pensiile populaţiei! Ei vor trebui să răspundă la rândul lor pentru boacăne.
- populaţia trebuie să înţeleagă că niciun om, din niciun partid, nu este de neînlocuit! Ponta poate să plece liniştit din funcţie şi nu se va face gaură în cer, poate numi pe altcineva din partidul pe care îl conduce, sunt convins că există destui capabili, sau cel puţin sper.


În faţa evidenţei, ura trebuie să facă totdeauna un pas înapoi!

Până la noi răbufniri ale mele în scris, vă las cu bine şi, dacă este cazul, vă fut muma'n cur! 






PS: dacă eram deştepţi în 1990....

Pentru cei ce uită

Din Rarău la Detunata
plânge țara, geme gloata.
Din Orhei la Feldioara,
plânge gloata, geme țara.
Din Codrii Cosminului
la Crucea Măcinului,
din obcina bradului
la zănoaga vadului
spurcăciunea iadului.
Pacostele, caznele,
beznele, năpreznele,
molimile venetice
cu harapcine și bice.
Că pe toate căile
au pătruns potăile,
că din toate pustele
s-au vărsat lăcustele,
și pe toate ușile
ne-au intrat căpușile
să-și îndoape gușile.
Muștele și ploșnițele
s-au umflat cât coșnițele.
Din Ceahlău la Retezatul,
vin ca râia și bubatul,
cu năduful și oftatul.
Pe ceafa săracului
bubele dalacului.
Pe pragul cerdacului
ghearele ”ortacului”.
Pe sângele veacului
tontoroiul dracului.
Și de când așa ne spurcă
ducem gușterii în cârcă,
somnu-i dinte de năpârcă,
noaptea rug și luna hârcă.
Ziua scade tot mai mică,
apele se-ascund de frică,
spaimele ne trag de chică
și când lacrimile pică
iarbă nu se mai ridică,
ci cucută și urzică.
Lanțul, lacătul, călușul
ne sunt cina și culcușul.
Ochii dacă vor lumină
vin zăvoarele să-i țină.
Pasul dacă vrea să-nfrunte
vin cătușele mai crunte.
Mâinile dacă se roagă
vine lanțul și le leagă.
Limba dacă vrea să spuie,
uite-o, țintuită-n cuie!
Și răscoala dacă muge,
uite chei, uite belciuge!
Râde foamea la fereastră,
stă robia-n casa noastră
și în fața ușii, gata
să ne-nșface beregata,
joacă temnița, turbata.
Toți hingherii și codoșii
joacă sârba târfei roșii;
sârba temnicerilor
pe jalea durerilor.
Alelei, groparule,
lotrule, tâlharule,
pune mâna pe lopată
și fă groapa lată, lată,
ca să-ncapă jalea toată.
Fă-ne loc de-ngropăciune
peste oasele străbune.
Pune-ne-n pământ cu toții,
și strămoșii și nepoții
și ne-așează pe morminte
munți de cremene fierbinte
peste fiu, peste părinte.
Inima să nu mai știe
de prăpăd și de robie.
Bieții ochi să nu mai vadă
fiarele cum ies la pradă.
Și urechea să n-audă
nici bejenia zăludă,
și nici hohotul de iudă
peste vaietul de trudă,
peste țara care-asudă
ruptă-n dinți de haita crudă.

(Cântec de jale - Radu Gyr, 2 martie 1905 - 29 aprilie 1975)