A ”greater” HO-scale diorama on a small balcony - Episode I

 Living in an apartment with little space available for hobbies, I began building a foldable HO-scale model railway diorama a few years ago.
The diorama was designed as a box that could be closed and stored in a narrow space, and it utilized old "Piko" brand model trains.

 Dissatisfied with the quality of the old GDR-era Piko trains, I switched to the old "capitalist" Märklin trains. 

 You can see the result in the photo below: 

 Although the idea wasn't exactly bad, the box was difficult to maneuver, and the concept did not allow for vertical expansion.

 So, I decided to make the most of the limited space on a very small balcony for a new diorama. 

 This time, the diorama features a "subject" inspired by the concept of the Orient Express train.

   The general idea is as follows: the train—featuring Orient Express carriages—departs from a German station, crosses a bridge, and passes a nudist garden; it then travels through a depot where archaeological research is underway before reaching a monastery (where monks tap a barrel of abbey beer in honor of the travelers). Next comes an impressive double-track viaduct, a tunnel, and a wooden bridge connecting to the final section—set in the desert—where passengers can pose for photos with ancient ruins, sheikhs, camels, and so on.

Work (far from complete) began with the depot, the nudist garden, and the archaeological site, where a Christian basilica with a crypt is being unearthed—a structure whose dimensions replicate, to scale, those of the basilica at Niculițel (Romania).

 

  We’ll be back in the next episode with the work on the German station.

  

 

”Prostul cu crăci” vs ”paznicul cu termometru”

 

Cu doar vreo câțiva zeci de ani în urmă, pe vremea când încă copiii stăteau ciorchine în spatele oricărui bloc și nu lobotomizați în fața unei tablete/telefon/monitor/etc), exista o vorbă: ”prost cu crăci”. Când spuneai de cineva că e ”prost cu crăci” era ceva mai mult decât banalul ”prost”, de care oricum lumea e plină. Era ceva ... nu prea știam ce, dar suna bine! Apoi am aflat de unde venea expresia ”prost cu crăci”.

 Cu mult timp înainte ca electricitatea  să devină omniprezentă și totul era mult mai eco ca acum, iluminatul public se făcea cu ajutorul felinarelor cu gaz. Pentru aprinderea și stingerea lor era angajat un om (pe care orice altă meseria se pare că-l depășise prin profunzimile ei sau doar îl obosise peste măsură), ce ajutându-se de o unealtă suficient de lungă să ajungă până la felinar, executa nobila menire fără de care alții ar fi dat noaptea în gropi. Nu știm dacă în fișa postului acestui om scria ”prost cu crăci”, dar așa i-a rămas numele. Iar numele i-a devenit în timp renume. Acum cred că expresia s-a pierdut pe undeva, dar e pe cale să apară o alta: ”prost cu termometru”. 

 La intrarea în majoritatea mall-urilor și a magazinelor mai mari sau mai mici șade un paznic, înarmat cu un termometru. El nu mai are o menire totuși nobilă, precum ”prostul cu crăci” de odinioară, ci doar e  unealta unei legi absurde. N-am văzut niciodată pe cineva oprit și trimis acasă de ”paznicul cu termometru” pe motiv că ar avea temperatura ridicată. Dacă ar fi să ne luăm după statisticile oficiale, ”încovidați” febrili ar trebui să fie la tot pasul. Dar nu sunt … Și atunci ”paznic cu termometru” ce devine? Da, exact! O nouă vorbă ce va rămâne peste ani, chiar și atunci când covid-ul se va șterge din amintirile noastre, precum felinarul cu gaz.

 Acum și paznicii cu termometru sunt oameni și oameni. Deh … ca în orice domeniu. Sunt cei nepăsători, ce par că dirijează plictisiți circulația la intrarea în magazin, dând din termometru. Sunt cei conștiincioși, ce scanează fiecare client și-i comunică invariabil rezultatul citirii ”36!”. Sunt cei autoritari, care te opresc cu o mână de fier, iar după scanare îți dau voie să mergi mai departe printr-un gest ce indică o mare favoare șamd. De curând la o librărie din centru m-am trezit cu un moșuleț, ce alerga după mine cu un termometru, de parcă tocmai mi-ar fi căzut portofelul pe jos și se grăbea să mi-l restituie. Era un entuziasm inocent în privirea lui ce m-a impresionat: ”scuzați-mă, dar n-am apucat să vă iau temperatura”. Părea că-și cere iertare pentru o impardonabilă impolitețe. 

 Povestea asta are și un tâlc al vremurilor noastre. Dacă ”prostul cu crăci” a fost înlocuit de becul electric, ”paznicul cu termometru” a început să fie și el înlocuit de tehnica mileniului 21. La intrarea în ”kaufland” s-au pus niște porți ce-ți citesc temperatura. Ele sunt la fel de eficiente precum paznicii cu termometru, dar au luminițe mult mai frumos colorate decât aceștia și par desprinse dintr-un film SF al anilor 80 ai secolului trecut.

 Tehnică inutilă ce înlocuiește oameni inutili… vorbele însă vor rămâne.

De la Breaza spre Talea și înapoi

Hellenic Motor Museum

 Știu că n-am mai scris nimic, de multă vreme, pe aici. Dar sparg gheața anul acesta cu o serie de fotografii făcute la Atena în ”Hellenic Motor Museum”.
 Expoziția se întinde pe trei etaje. Vizitabile doar două. Biletul se plătește integral. Aș zice că-i specific muzeelor din capitala Greciei. Peste tot plătești bilet întreg, dar vizitezi doar o parte din muzeu și partea aceea nu prea mare, ca să nu te plictisești (probabil).

 În rest muzeul merită cu siguranță văzut. Cele mai multe mașini sunt din acel minunat Jurassic automobilistic, adică anii 50-70 ai secolului XX.

Sunt expuse și câteva ”proiecte de restaurare”, asemeni acestui Porsche 912.

 La final câteva imagini din avion.

Și blocajele rutiere din București, vizibile din spațiu ...