alt fel

pentru macaragiul meu
aş trece prin toate straturile atmosferice
aş pupa boturi de avioane
mi-aş ondula părul în elice
şi dacă şi numai dacă e cazul
aş înota bras pe stele

aşa de înaltul meu macaragiu
stă deasupra mea împinge manete
cu mâna dreaptă înfulecă
sandviş cu cevaşimultămaioneză
colţul unsuros al gurii i se lăţeşte
când de jos mâinile mele ca nişte palete
îi fac semn mă salt pe vârfuri
să mă vadă

el se uită înspre mine ca la o pată
cu păr eşarfă şi tenişi galbeni
pentru femeiuşca asta aş face găuri
în cer aş prinde-o-n cârligul macaralei mele
pe post de momeală pentru dumnezeu
pentru dracul ăsta de femeie aş face
facultate şi dacă şi numai dacă e cazul
norul felii

de când nu mai e pe excavator
şi viaţa e parcă mai frumoasă
şi pâinea parcă mai bună

şi găurile din cer parcă aruncă
un alt fel de ploaie

asistolic

mi-au dezertat verbele

o să te
cuprins de fire
când mă voi fi
pradă-n gând
va
cumva
cuvântătoarea
peste linişti să mă
plâng în palme
când vei
cum
deşucheată-alcătuire
nu te nu mă lângă drum
se vor apă în potire
o să te
legat de mal
când mă vei fi
dor de ducă
vor
cândva
corăbiile
peste tine să mă
nucă

coasta blanca

în seara aceasta

cu aceeaşi cantitate nesigură de rimel
cu gulerul pulovărului bej până sus pe bărbie
voi rătăci intenţionat drumul

voi merge spre staţia opusă obişnuinţei mele
ca o trufă brunetă gâdilând aerul
voi mânca şi după ora cinci fără frică
mă voi parfuma strident purblanca dilatând
nările maladiilor din proximitatea
curăţeniei mele

voi renunţa la tot ce ştiu pe de rost
voi strânge garoul pe inimă să-i fac mijlocel
s-o scot la defilare colecţia de toamnă
cu sângele pe şal şi cu un soi de ruginire
fermecătoare gloss style

voi da această coastă bătătorită cu nume de femeie
în schimbul necunoscutului deplin
care mă aşteaptă căscat

totul e să ştiu când
să cad

în fond
fiecare dintre noi are dreptul
la o carne mai veselă
la o altă mâncare de peşte
la altă pereche de ghete

că doar o viaţă avem


*

după care
le-am băut

sticluţele mici şi prelungi
cu poţiuni efervescente în care
colcăia vie câte o dorinţă
veneau pe bandă rulantă spre
dumnezeu

cu gura deschisă uriaşul le primea
strângea ochii precum o zână
şi înţelegea

dorinţa mea era una patetică
dar înaltul nu a râs

îmi doream un magnet special
care să-mi ţină vertebrele îmbrăţişate
când o fi să mă treci

şi desigur
o piele mai fermă


*


mie
când îmi tremură genunchii
şi nu pot să ascund asta
îmi trec şapte nori prin urechi
inima mi se face cât un polip
zvâcnind la intrare aerul

ţie când ţi se umezesc ochii
îţi răsar din spate nişte iele atât de frumoase
încât ameţesc cu teama că ai să le striveşti
ghemotoace de plasmă dintr-o clipire

măcar asta n-ar trebui să ne fie teamă să facem
în acelaşi timp:

eu să tremur
tu să plângi

fac dragoste

cu fără

stare de asediu în becuri
am ucis lumina cu gura
să ne putem liber iubi

şi casa dansează şi-a ridicat poalele
tălpile ei pisează mărunt ţeasta
morţilor să ştie şi ei că aici la noi
e viiiiiiiiiiiiiiitură

cine se leapădă cu mine
de creier
de mii de ori?

căci nu mai e mult
ne îmbarcăm
tragem în piept
doza de frică
tu umfli porţile
eu zgârciuri ung

pauză de şoaptă:
mai am de cucerit.
o ultimă redută.
o ultimă insuliţă.
de piele şi os.
bărbia ta.

ne-a fost presetat aerul
pe vibraţia
năucirii

eu nu pot să îţi arăt nimic
decât un tu şmirgheluit
cu sferele mele de carne

nu mai lupt urc cu tine
hai pe coastă

înaltule
nu mă mai căuta
eu am intrat

adânc

apleacă-mi-te
împrumută-mă
mie


did I pass
the acid test?

probă de sânge

doi zece doi zece probă de sânge

spune-ne ceva frumos despre tine

sunt atât de înaltă încât păsările se izbesc de umărul meu.
adorm cu picioarele-n mare ca-ntr-un lighean de tablă.
sunt atât de înaltă încât mie nu-mi trebuie trenuri poştaşi şi avioane, ajung oriunde printr-o săltare.
trebuie doar să mă aplec să pot trece pe sub cer.

spune-ne ceva trist despre tine

mă diluez de dragul întregului

spune-ne ceva vesel

un banc?

un banc.

eu însămi sunt o glumă de care râd de fiecare dată când mă iau în serios. nu-ţi vine şi ţie?!

ba da, recunosc.

(pauză de râs: hi hi hi şi ha ha ha, ho ho ho şi lalala)

spune-ne despre ceea ce îţi doreşti cel mai mult în acest moment

în acest moment şi, de fapt, de-o vreme îmi doresc un radio cu căşti, să nu-mi mai intre prin urechi mâinile oraşului cu sunetul şi mirosul lui şi să mă scotocească hoţeşte, să îmi îndrepte spatele de pe dinăuntru, să îmi îndoaie genunchii a rugă ori a zbor,
ci doar să merg pe nişte văi cu soarele în cârcă, să am pasul înalt şi mâinile oricât de prelungi pe lângă corp, părul prins anapoda şi pantalonii ăia lălâi şi decoloraţi, cu buzunare pe pulpe.
în ele să duc spre-o colibă oarecare nişte castane.
ai înţeles de ce îmi doresc un radio cu căşti?!

cred că n-am înţeles cum poţi să îţi doreşti cel mai mult în acest moment un obiect

asta pentru că tu nu tunzi iarba

lasă asta spune-ne ceva dureros despre tine

depind, deci exist

reformulează

exist, deci depind

spune-ne ceva omenesc despre tine

uneori gingiile mele se umflă şi un curent de foame hăuleşte prin ele, săltându-mi dinţii neregulat.
atunci tremur.
îmi fac un ceai,
cu o cană în mâini privesc pe-o fereastră cum femeia vine grăbită spre casă, cu două sacoşe mari, şi cu un copil, prins de una dintre ele.
nu sunt eu.

spune-ne despre un regret

n-am învăţat să cânt la pian

spune-ne despre o împlinire

am învăţat să cânt la pian în gând

spune-ne despre dragoste

într-o zi am vrut atât de mult să sărut un bărbat încât, nesărutându-l, a intrat în mine cu totul

şi dragostea unde e în asta?

în spinările noastre, întoarse una la alta,
fiecare pe vertebrele ei.
cu noi cu tot.
în urmele noastre colcăiau nişte neputinţe aşa de frumoase că tu ai venit atunci,
mi-ai frecat încheieturile ca să pot să vărs
şi mi-ai zis că ele sunt, de fapt, un curaj.

îhîm, îmi amintesc, te-am minţit

mi-a plăcut să mă minţi

tu minţi?

oho.
într-o zi l-am rugat pe Dumnezeu să facă bine tuturor oamenilor.
nu voiam decât să par amabilă.
voiam să îmi fie mie bine.
şi mai voiam un radio cu căşti.

spune-ne despre păcate

cu cât am înfăptuit mai multe, cu atât am simţit că trăiesc de-a binelea. desigur, după fiecare dintre ele, a urmat o răstignire.
fără răstigniri nu poţi afla din ce material ţi-e crucea.

crucea ta din ce e?

din carne

ţi-e foame?

nu mi-e nimic altceva mai mult decât foame.
sunt un animal în dezvoltare.
amuşinez vânez ucid. gust plescăi sorb râgâi.
apoi mă culc în miezul florilor, lângă bondari.
fecundez lumina, dacă şi numai dacă, am chef.

naşti ceva?

numai pe gură. aburi respirări sânge apă cuvinte.

ai sex?

am

spune-ne ceva despre sex

sunt un animal


spune-ne ceva despre ce îţi place să faci

să vorbesc cu tine,
să ciupesc din tava de plăcintă un colţ,
să rotesc codiţa mărului abcdefghi, oooo, cineva cu I mă Iubeşte,
să îmi frec călcâiele cu piatră ponce,
să îmi bag nasul în pernă când dorm,
să frământ cozonacii,
să sărut mâna bunicii,
să vorbesc cu necunoscuţi pe stradă,
să fac vânzătoarele să zâmbească,
să trec pe roşu,
să mă joc cu privirea în tramvai,
să adorm după ce beau cafea,
să citesc ştiri economice,
să spăl la mână,
să lustruiesc ghetele,
să fac forme geometrice pe hârtii când vorbesc la telefon,
să inventez cuvinte,
să miros.
cred că cel mai mult îmi place să miros.

(pauză de miros)

spune-ne de ce îţi este cel mai teamă

mi-e teamă că o să orbesc într-o zi.
mi-e teamă că îmi vor creşte ochi în palme şi că tot ce voi atinge, va clipi.
mi-e teamă că tot ce voi atinge,uneori, va plânge.

(pauză lungă de văz)


*

într-o curbură din stomac,
un pitic cu aripi şi o pitică fără pleoape
repară un reportofon

doi zece doi zece
probă de sânge

din arhive / dosarul qu

Aquarium - secţiuni pe marginea iubirilor complementare

uneori îmi creşti pe sub piele apoi mă înţepi
din interiorul colonizat de armatele tale
doar ştii
numai o dată am povestit
despre posibilul regat al muţeniei
apoi


tăcerea a cuprins mişcarea


aşa s-a născut un cuib pentru cioburi de ou
acum or să crească nişte arbori pictaţi sinistru
din fantele ce se lărgesc în cojile de ou
pe crengile goale vor înflori din nişte coconi
florile pasiunilor boboci la ivirea serilor
în extaze la brâul nopţilor ofelindu-se apoi
în pragurile unei dimineţi în care
ne ascundem ca nişte fluturi nocturni
sub o patură moale


pielea ta îmi miroase a muzică downtempo
iar degetele ating părul tău armonios
pe nas te sorb ca pe nişte săruri necunoscute
ce se vând la un boutique de comercializare a viselor
ordonate în abstracte categorii şi subcategorii
ordonate exemplar


sub observaţie


calcule exacte ale mişcărilor haotice
uneori apar unele molecule alteori dispar lasând unele goluri
în care ne unim ne formăm creştem
am uneori impresia că tu creşti în mine
apoi eu nu mai exist în unu
exist doar în doi
doar în noi
doar goi


înveliţi doar de coaja proaspăt crapată de ou
de valurile mării o legendă ar spune
că tu ai fi albuş - marea
eu aş fi galbenuş - luna
şi încerc din răsputeri să te ridic aproape de mine
dar mereu
nu reuşesc




am curajul şovăirii
azi te îngădui în toate
tăcerile ce le-mpletesc în funii
de care spânzur dorul şi imperiile
curajului:


întoarce-te-n rămâi şi sapă cu şuier şanţurile până la mine


evadăm ascet / ascunde-te doar cât
doar cât să am timp să te despodobesc de lume
debranşează-mă de tine şi leagă-mă de unele cruci
iar răstignita-mi privire
se uită dinadins printre copaci să te rătăcească
să-mi adulmeci inima hulpav
să-i crească depărtării colţi
în colţ de ochi cu care
să sfâşie uitarea


îţi voi întoarce inima pe toate feţele pe-o coală albă
îţi voi cerceta amanunţit nervii limfa
umbrele sângelui tău compatibil
cu Rh-ul stelei căzătoare


te bănuiesc de o curgere de sânge aparte
de un mod leneş de a închide ochii
de un mod miraculos de a atinge femeile
de un mod zburator de a-ţi păşii paşii


stau confortabil pe marginea foneticii numelui tău
ca pe un divan
şi recunosc că nu mai ştiu
să scriu poezie
poate că privirea ta i-a pus piedică




cred că privirea ta a oprit poezia
-

poem extras aleatoriu din arhive/ dosarul qu

încercare de Unu în Doi / poem scris în două mâini / qu şi şu

celluloid

scleroză în plăcile cu simfonii

*

nu îmi mai este frică
şi promit să nu mai falsific
cărţile

îmi scot căpuşele din creier
în urma lor memoria
se strânge ca o cută

tremur de vid
dar /mamă/ sunt încă
în mine
şi în tine
deopotrivă

în acest clip
dumnezeu îmi pasează sfera

şi culmea!
înscriu


*


inima mea aruncată pe jos
o cârpă în care o duşmancă
a îndesat câlţi

când vede acestea
gol şi frumos ca un arhanghel
genunchiul meu se îndoaie

în camera în care m-am îndesat
miroase a muşama şi-a clor

şi sunt cu ochii pe tine
argus


*


suntem într-un tub
în care doar mişcările verticale
sunt autorizate

tu urci
eu cobor
tu cobori
eu urc

nimic mai mult

lustruim pereţii
cu spinările noastre

în tubul acesta
respir prin buricul tău
vezi prin urechea mea

tubul acesta
ne ţine dumnezeul în viaţă

conectat la noi
depinde / deci există


*


în visele mele electrice
suntem două sarcini
încărcate diferit
două cabluri împletite
unul pe celălalt
o spirală de extaz
şi teroare

în visele mele electrice
dumnezeu ne înfige
creierele în aceeaşi priză

violetul dureros al imaginaţiei
curge pe obraz
ca vopseaua



*


adevărul pe care îl vezi
aşezându-şi o pulpă
peste cealaltă
nu m-a hărţuit

tot acolo mai era un copil cu tricicletă
peste umărul lui am suflat
în păpădie

mestecam gumă
stăteam pulpă peste pulpă

era femeie cu tocuri înalte
era apus roz pe dâmboviţa
era un timp
plus un zvon de castanietă
în sângele meu

cu toate acestea
nu mă durea nimic


*


de ce să îţi tai venele
când poţi să muşti din ele
de ce să curgă când poate
să ţâşnească

de ce să delirez când pot
să fiu o femeie cuminte
curată
să miros a mama
să trag perdelele
să împlânt un ax în coloană
şi să aştept
fără greşeală

în acest clip
dumnezeu avea o colecţie
de timbre
şi una de insecte cărnoase
cu tenişi şi sâni


*


de fiecare dată când îmi spun
în gând
l u m e a a c e a s t a n u e x i s t ă
o armată inamică se urcă
pe marginile mele
în şir indian
mă coase îmi trage fermoarul
îmi remaiază dresul minţii
rupt în încercarea mea
de-a sări peste

în acest clip
dumnezeu este un gardian
şi poate că ceea ce ţine la spate
e o armă


*

suntem doi fulgi
viorile cântă
aterizăm peste alţi fulgi
viorile cântă
ne unim cu ei ohoooo
viorile cântă
bocancul se-apropie
ridurile lui ne cuprind
viorile cântă
omul ajunge acasă
îşi şterge bocancul la intrare
viorile cântă
rămânem noi doi uniţi
cu alţi câţiva
pe un preş infect

o pată

în acest clip
dumnezeu este
înăuntru
cu spatele lipit
de sobă


*


transpirarea unei alte lumi
mi-a luat minţile
în burta mea un miracol
îmi face din maţe un ţambal
lovit regulat de ciocănelele
câtorva întrebări

trăiesc într-un ulcer universal
căruia îi sunt
şi mamă şi tată


*

aş vrea ca cei care mă vor vedea
la mama întinsă pe masă
să ştie că pentru mine moartea
e un bărbat incredibil de
frumos
care-şi plimbă briciul
peste obrazul săpunit
cu o plăcere
terifiantă

şi că eu sunt guşa lui
pulsândă


*


aud cu unghiile
aici totul are chipul meu
îngerul stă cu piatra în mână
dumnezeul cu dalta

se decupează omul din om

botez

în dulcele şu plastic

pentru că omul meu este un om ca toţi oamenii
şi ar putea purta orice nume de om de pe planetă
eu am să îi spun
dumnezeu

*

sunt beată de fericire aşa că
planeta mă poate invidia

azi ştiu cum arată

*

oamenii privesc cu teamă
şi cu multă necredinţă
m i r a c o l u l

de aceea
de cele mai multe ori
îl privesc degeaba

de aceea
de prea multe ori
nici nu-l văd


*

definiţie aproximativă a miracolului:

miracol e căpruiul moale în care arunci harponul
locul omul ideea imaginea durerea groapa din aer
care te inspiră

*

miracolul meu poartă nume de om

şi pentru că omul meu e un om ca toţi oamenii
o să-l numesc


dumnezeu

poetically yours

marginilor mele care se îndepărtează

voi renunţa la tot ce ştiu pe de rost

voi strânge garoul pe inimă să-i fac mijlocel

sunt pregătită să te cunosc dumnezeieşte
ridică aripa

îmi vâr nasul la subsuoara ta şi inspir
/simt ceva mortal/
/aici/

cu pieptul spart de evadări
mă lipesc de tine dar nu ca om de om
ci ca o ploaie de pământ
sau poate şi mai bine ca o lumină
de fereastră

n-avem loc nici timp şi nici răbdare
ai dreptate

cu toate acestea
cu tine de mână se dilată lumea
parcul herăstrău e o planetă
lumina gălbuie în întuneric e o stemă
şi noi înfriguraţi hrănim

hrănim mama conectată la noi
prin cabluri hrănim şobolanii
din subsoluri de spitale
şi sălbăticiunile firii

mereu rămâne ceva flămânzit
în urma cuiva

fă ordine în frigider

se mişcă jivinele-n mine

limbută e tăcerea.

există zile în care nu ai vrea să ai vreo iniţiativă.
atunci ai nevoie de o realitate care să se impună ca un decolteu hărţuitor privirii.

de ce suntem noi oare o generaţie de blestemaţi? de ce n-avem dreptul să fim şi blegi şi sentimentali dacă ne apucă? ne e ruşine de inima noastră ca de o bubă ivită pe nas peste noapte. ne ascundem inima şi rânjim peste ea. schimonosit.

ne e ruşine de dragoste.

vreau să stăpânesc suflarea verdelui şi să mi-o aduc în obraz. să mă gâdile presimţirea altui sânge, făcându-i cu ochiul sângelui meu.

ce râs eliberator aş emite, dar, desigur, nu e acela pe care-l căutam.

mie mi-e foame de mine de tine mi-e foame nu

numai jivinele mai au grijă de mine. se tupilează în patul meu, le simt răsuflarea în gură şi nu mă mişc. le pot înghiţi cu totul dintr-un respir. jivinele au cozi lungi împletite pe spate şi sâni cumplit de umilitori. sunt toate femeile pe care eu n-am putut să le fiu.

jivinele mele.


există oameni pe care nu pot să-i privesc când mănâncă. li se umflă obrajii ca ai broaştelor, iar ochii lor îmi dau senzaţia de absorbire mută şi neopribilă. sunt asemeni unor lupi în faţa leşului: concentraţi şi adânci, pregătiţi de voluptate, beţi.

de aceea,
încă mai cred că saliva curge animalul din noi
fără voia noastră

dacă o să încerc să îmi scot cuiul din cap, dumnezeu o să aibă o piesă lipsă la insectarul lui uman. şi nici măcar n-o să observe.

de aceea îl las acolo să-mi ţintuiască-n pereţi delirul
în care, desigur, nu mai recunosc decât o bombăneală de babă.



deocamdată fă ordine în frigider.
vine carnea.

prestidigitaţii

cu o mână

şi-au ajuns rugile noastre cârcei în pulpa domnului

fă linişte una mare în care să aud aerul julindu-şi coatele
tu ştii că pereţii respiră prin noi tu ştii că suntem doi pereţi paraleli
care nu şi-au găsit acoperişul

îţi spun
nu-i uşor să te afli în faţa trecutului tău şi să dai socoteală pentru viitor

îţi spun
unele corăbii trec o singură dată prin sângele tău
prinde-ţi inima-n odgonul uneia şi mergi de vezi
adâncul

urnind pietrele am făcut un efort aşa de mare că mi-a pierit vederea
am intrat pipăind pereţii pe ei un fel de muşchi uman moale şi rece
sub tălpi un fel de şiroire caldă şi-o linişte suptă în timpane

şi dacă pe frunte îmi transpira un scrâşnet a neuns
am ştiut că o salbă de ochi mi-a pus cătuşe gândului

animalul s-a apropiat mi-a mâncat o mână şi nu m-a durut

animalul s-a îndepărtat în urma lui mi-a crescut din buric o poftă am întins-o pe-o piatră şi-am adormit. în somnul meu creşteau mâini din pereţii văgăunii

şi-am văzut apoi un altar din degete surprinse-n rugăciune în mângâiere în căutare

bătrânii mei văduviţi de-o mână intră sălbatici în mine
o coloană îmbrăţişată cu sine un lanţ de celule respirânde

iar eu le brodez aripi le cos aripi le sculptez aripi scot aripi pe gură nasc aripi pentru ei
domesticind aerul

şi-au ajuns rugile mele degete înfipte-n carnea domnului

nu merge aşa

două cadavre în două morminte paralele

când te trezeşti dimineaţa şi cearşaful se lipeşte de tine şi chipul tău este frumos ca după ce faci dragoste soarele despică aerul în particule strălucitoare asemeni unui tir de mare tonaj frâna lui bruscă la trecerea de pietoni degajă o forţă pe care o simţi în gât glandele nopţii secretă iubire topită pe ziduri unde să mă opresc şi mai ales de unde să continuu drumurile îmi stau în faţă ca nişte pumni strânşi iar eu orbecăi şi nu ştiu dacă cel ales o să mă izbească un zâmbet de care îmi voi aminti toată viaţa un zâmbet de care îmi voi aminti toată viaţa ca un tatuaj în interiorul burţii vântul s-a oprit căldura sapă în piele la greu din mijlocul străzii ies aburi iar în piept este o inimă

sâmbătă 29 ian/ desen în tramvai

suntem asemeni unei haine care n-a fost purtată niciodată
iar trupul s-a săturat de atâta aşteptare
o să închid ochii şi nu o să mă întorc
să ajungi doar acolo unde îi eşti cuiva drag
cu timpul îţi dai seama
că există ceva în noi care rezistă
care nu se dăruieşte niciodată
un arici schimonosit de frică pe spinarea rece a altui animal

caut marginea

oarbă

când nu mai putem dispărea
ne înfigem inimile în cârlige metalice
ne-ntindem cu faţa în sus şi le privim cum atârnă deasupra noastră sleite
să ne-nţelegem
ce vreau să spun aici e că dacă avem destulă voinţă şi îndeajuns de reală foame
ne putem mânca inimile singuri de jos în sus
cu gurile ca nişte pompe de epurare
a simţirii

uite
mergeam prin urmele tale uriaşe împiedicându-mă-n riduri de-asfalt
şi nici măcar nu am strigat aşteaptă-mă că tind să te ajung
atunci mi-am mâncat un colţ de inimă pe stânga

apoi
tu meştereai ceva la nişte trompe ţi se făcuse de auz de cheia sol ţi se făcuse
eu învăţasem să cânt din gene şi vene concert de fiinţă pentru o altă fiinţă
şi doi dumnezei
era atât zgomot în ochii tăi şi n-ai auzit
atunci mi-am mai mâncat un colţ de inimă pe stânga

acum încă respir
umblu cu un cuţit înfipt în spate
şi aştept să mă doară

poem în care îmi spun totul

un fel de-a lungi clipele ar fi să lăsăm să le curgă balele

din păcate nimic nu mă poate ucide nimic nu mă termină nimic nu mă poate odihni
eu mi-am chemat într-o seară morţii
eu am suportat sosirea morţilor
eu le-am spus că am văzut dinspre obrazul unui bărbat
o lumină vecină cu moartea
eu i-am rugat
eu coatele mi le-am pus lângă genunchi şi i-am rugat

vreau să am vidul acesta de viaţă în mine
insomnii cu neon îmbrăţişări violente căderi lente
vreau să mi se lase sângele îndrăgostit
să ţâşnească prin pori a revoltă
vreau să mă prindă măcelarul de păr şi să frece cu mine scările rugului
pe care mai arde încă o fetiţă cu zmeu

într-o moarte de probă înot îmi tai drum prin ea
din laptele ei fără fund mă ofer într-un poloboc nimănui

şi-mi crapă pielea pe la colţuri nu mă mai încape carnea
din porunca morţilor mei o să trăiesc totul
pe muchia aceasta de durere

să nu te îndoieşti că timpul n-are trup ca şi tine
îl ling cu limbile vârstelor mele
divizibile prin ele

sub braţ mârâie promisiunea unei aripi
zbor spre tine într-o aglomerare de şoimi
ştii să te aperi?!
ştii să îmi umileşti mândriile cu palma?!

opreşte rostogolirea
înăuntrul meu e o moară zdrobesc cu sârg cam tot ce-i os
să-ţi fiu aluat să-ţi stăpâneşti o foame

ştii bine
în urma ta iubirea îmi îndeasă o batistă în gură:
din haita sălbatică a sângelui meu
doar un lup îmi împunge cu botul lui pielea pe dinăuntru
şi-ncearcă să sară prin ceafă în afară

râd

ca şi cum ne-am iubi într-un lift
în tine locul meu va rămâne mereu
mult prea îngust

infecţie

i will tick the square

draw by daria

astăzi 8 ianuarie 9:28
renunţ

reenunţ:

renunţ