Pe stele calcand..

Pe stele calcand…



Pe partea dinspre vis
ti-am zis
sa-mi cersesti…
ceresti
mangaieri
de ingeri.

Sa cante…
descante
stele rebele
plete de fete
plangand
doar in gand…

Zambet sa cada
pe mainile tale
mangaind doar…
petale.

Pe partea dinspre noapte
ti-am zis
sa scrii soapte
cu buze de cer
amintind de mister.

Sa ploua
cu roua
din ochi…

De deochi
sa-mi descanti
pe cand
imi framanti
al lutului rost
nestiut
PE DE ROST.

Sa-mi seceri
cu luna
iubirea…
nebuna.

Sa-i spui vantului
ce umbla
hai-hui
sa se-aplece pe-un nor
sa –mi ramai
calator
prin ganduri curgand…
Sa treci
sa fereci
cuvinte – poteci.

Sa-mi umbli prin dor
cand stelele mor.

Pe-o parte de toamna
iti zic
ca trec –
doamna …
Din clipele arse
voi tese netoarse
povesti de demult
cand gandul
ti-ascult…
Din clipe de nea
voi tese o stea…
a ta sau…a mea…
Amurguri de somn
te-ntorc
iarasi – domn
cu priviri de abis
ce nu s-au fost scris
si vor trece perechi
cu parfum de vin vechi
si ciresi la urechi
murmurand un cuvant
pe aripi de vant…
Doar vorbe de dor
ce s-or strange sobor…

Nicicand nu vom sti
de e noapte ori zi
clipa furata
si inca mirata
de-un gest inceput
si mult prea durut

De frunze si ploi
plangand
de noi doi…

Nicand nu vom sti
de e noapte ori zi
iubind
si sperand…
mai gemand,
mai cantand
al soarelui rost
cersind adapost
in suflet tarziu
bantuit de pustiu…
dureros tremurand
si pe stele calcand…

( Lelia Mossora - Pe stele calcand )

Mai ninge-ma c-o stea!

Sărutul meu colindă pe tâmpla ta străină
şi nu îl pot opri să nu se schimbe-n caier.
Eşti basmul meu netors şi te-am oprit - retină,
să te veghez mereu de zbucium şi de vaier.

Şi ca într-o clepsidră cum curge glasul tău
asemeni cu nisipul ce trece printre clipe.
Sub coama unui văl se-ascunde duhul rău
şi gândurile-şi bat plecatele aripe.

Pe fruntea mea se cerne tăcută înc-o iarnă.
Tu fii zăpada mea ce aş topi-o-n gând
şi lasă-ţi mâna iar pe trupu-mi să îşi cearnă
prea albele-i culori, să afli de mai cânt!

Mai ninge-mă cu gura. Când umărul se pleacă,
găseşte-mă-n seminţe şi fii porunca mea!
Mai lasă înc-o dată ca sufletul să-ţi treacă
iubirii vechi hotarul! Mai ninge-mă c-o stea!

 ( Lelia Mossora - Mai ninge-ma )

Cu cat prezentul..

Cu cât prezentul urcã spre viitor, suvoi,
Adânc, tot mai nostalgic trecut rãmânem noi!

Când viitorul fi-va prezent abia-nceput,
Demult antichitate va fi acest trecut!

Ades mi-aud în vine, de cine stie când,
Materia sau timpul necontenit pulsând:

Mai pure decât spicul imaculatei spumi,
În fiecare clipã se nasc atâtea lumi…

Mãrire, armoniei din cer si din genuni!
Pãtrunde bine tâlcul acestor succesiuni:

Alãturi de furnicã si munte colosal,
Esti parte din solemnul poem universal!

Prin inimã, regretul sã-ti treacã mai usor,
Ca prin adâncul mãrii o umbrã de cocor

( ECsebiu Camilar - Cu cat prezentul )

Impreuna

era dimineaţă
stăteam împreună la masa aceleiaşi toamne
ca doi copii pe o creangă de gutui
muşcând din acelaşi fruct
şi nu ne păsa că frunzele se zbârcesc
se încovoaie şi se aruncă singure în ochii ploii

zburam împreună cu aceeaşi pasăre ruginie
lipiţi între aripi ca două răspunsuri
ce râd în faţa aceleiaşi întrebări
şi nu conta că pasărea are aripi de frunze
iar răspunsurile mor întotdeauna înaintea întrebării

ne scufundam trupurile în dimineaţa tomnatică
cu o irepetabilă voluptate pe care
numai păsările ce cad orbite din soare
o au

te privesc peste masă
e seară
în ochi avem şevaletul toamnei
iar culorile ploii se aud cum curg
undeva lângă pervazul privirii

întindem mâinile şi ne căutăm prin aburul palmelor
e singurul loc în care mai putem fi împreună
când aerul încărcat de toate nuanţele ruginii
vine ca o avalanşă peste buzele noastre 

( Ela Solan - Impreuna )

Ispita cuvantului

trec nişte cuvinte
şi nişte păduri
vor trece
şi-mi pare că nu am destule
amintiri
pentru ele.
nu (mai) aştept inorogul
doar de privirea ta
mi se face dor,
uneori.

trec niste zapezi
si niste cuvinte
vor trece

(  Nicoleta David - Ispita cuvantului )

Intre lumi

Trec dintr-o viata intr-alta
Mangaind usor
Coama leului somn
De la intrare,
S-a obisnuit cu mine
Cu vesnica mea disparitie in zori,
Cu vesnicele mele intoarceri
Crepusculare.
Infranta, uneori
Nu mai reusesc sa ajung pana la el.
Atunci se scoala,
Imi prinde capul in dinti
Cu duiosie
Si ma taraste incetinel.
Alteori
Nu mai stiu sa ma intorc din vis.
Atunci porneste dupa mine
In labirint,
Imi da de stire
Racnind
Ca ma va salva,

Sa astept nemiscata
In amintire,
Sa ma gaseasca
Si sa ma aduca
In imparatia sa.
O, minunata lui imparatie,
tara subtire,
Fraged hotar
De ora
Intre doua lumi care se devora
Smulgandu-se una alteia
Fara oprire.

( Ana Blandiana - Intre lumi )

Cea mai frumoasa

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare ? »
O întrebă în şoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :
« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an ? »
« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean »...

( Radu Stanca - Cea mai frumoasa floare )

Cea mai puternica dintre slabiciuni

Spuneai că niciodată n-o să piară
Acel minut – si totuşi a pierit,
Aşa incât mi-am zis că o să moară
Si dragostea – dar, vezi, ea n-a murit.

Si chiar dac-ar mai trece inc-o seară
Si multe alte-apoi, in şir sporit,
Iubirea, ea, nicicând n-o să dispară.
Va dăinui-ntre noi la nesfârsit.

De-aceea pune-ti mâinile pe poale
Si-asteaptă-mă sub geamurile tale.
Eu voi veni cu tainice cununi

Si amândoi, căutând desăvârşirea,
Vom invăta-mpreună că iubirea-i
Cea mai puternică din slăbiciuni…

( Radu Stanca - Sonet )

Tu ramai departe in mine..

Departarea din mine…numai un fluture

Ori o pasare ar mai putea

Sa mi te adune pe retina obosita,

Sa mi te faca floare si cantec

Si descantec.

Dar tu ramai departe in mine , plutind

Ca aburul diminetii in padurea de piatra ;

Acolo durerea nu se aude , nu se vede,

Acolo tainele in taine se rup

Fara trup .

Imprejur viata, ca o comedie

Se invarte neobosind si urla ;

O, cum te-as vrea incadescenta

Ca o sabie heruvimica purificand

Fapta si gand.

Ci tu departe in mine , plutind

Asemenea zarii si numai

Un fluture sau o pasare

Mi te-ar putea desena : floare si cantec

Si zambet inmiresmat,

zambet inmiresmat

( Radu Carneci - Ca o sabie )

10x T.T.

La intalnire cu destinul

Mâinile tale sunt albe şi cinstite
şi ochii tăi sunt de la Dumnezeu,
cum şi-i închipuire călugării, albaştri.
Semeni cu floarea-soarelui când e ostenită.

Dacă vrei vom merge lung pe chei
de-a lungul apelor supuse sorţii lor,
vei şti atunci că tu eşti cea chemată
şi ai să-mi fii ca steaua preacurată
când toate rănile mă dor.

( Ion Vinea - Intalnire )

10x T.T.

Roua

Pune temei pe iubire, chiar dac-aduce durere. Inima nu ţi-o fereca!
O, nu prietene, nu vorbele tainice şi nu le pot pricepe!

Rostul inimii e doar să se năruie într-o lacrimă, într-un cântec, iubito!
O, nu prietene, vorbele tale nu sunt tainice şi nu le pot pricepe!

Răsfăţul dragostei e vremelnic asemeni unui strop de rouă; în vreme
Ce râde, moare. Dar durerea este puternică şi statornică. Îngăduie
Dragostei ce doare să fie trează-n ochii tăi!

Floare de lotus se desface-n lumina soarelui şi dă tot ce are. Ea nu
Rămâne doar mugur în ceaţa etarnă a iernii!

O, nu prietene, vorbele tale nu sunt tainice şi nu le pot pricepe!

( Rabindranath Tagore - Poezie )

Norocul meu

Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,
De nimeni si nicicand umbrita.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu esti tu, iubito.
Te stiu de cand ca o zambila
Cresteai sub cer de primavara.
Erai frumoasa si copila
Frumoasa-ai fost si domnisoara.
De ce-as fi trist,
De ce-ai fi trista?!
Eu drag iti sunt, tu draga mie.
Dea Domnul si copiii nostri
Asa de fericiti sa fie!
Eu vad tristetea cum colinda
Prin dureroasa ta privire
Si vad, iubito, in oglinda
Cum zmulgi din par albite fire.
Iubita mea si-a mea comoara,
Nu mai fi trista chiar de-i toamna.
Frumoasa-ai fost si domnisoara,
Frumoasa ai ramas si doamna.
Te-albeste prima nea usoara,
N-o tainui pe sub naframa.
Frumoasa-ai fost si domnisoara
Si mai frumoasa esti ca mama.
Te bucura si nu fi trista,
Asa sunt toate randuite.
Frumoasa este orice varsta,
Un dar ce Domnul ni-l trimite.

( Grigore Vieru  - De ce-ai fi trista)

Aceeasi frecventa, dragostea mea..

Un lutier
de-aş fi,
aş modela
sufletul tău…
te-aş vrea vioară !

strunele
acordate
pe-aceeaşi frecvenţa
cu sufletul meu,
ar cânta,
odată cu tine
iubito,
aceeaşi romanţă
de dragoste

O, preafumoasă zână…

să-mi cânte viorile
dragostea ta !

să-mi lase
durerile tale
doar mie…

nu vreau ochii tăi
în lacrimi…
nu te vreau tristă,
nu te vreau absentă
în viaţa mea !

te vreau,
iubito,
glas de vioară
şi fior de toamnă! 

( Ion Cireasa - Dragostea mea... )

Imi esti aripa.. iti sunt zbor..

Rafale de vânt se ţin de mânã cu picurii de ploaie
Au mai ieşit doi pui de om din gãoace
De trei ori norocul rotindu-se

Cu tine-i mereu un nou început
primãvarã şi soare chiar prin furtuni
plecãciune de cer aflat la debut
cu aripi şi ţipãt din piept de lãstuni

o aripã udã şi-un zãmbet în fugã
un râs interzis în ochi de copil
o lunã prea mândrã încearcã s-ajungã
sã ţi se-aştearnã pe tâmplã tiptil

din inima-ţi caldã palat mi-am fãcut
când în livadã visam printre pruni
din iarbã în suflet usor mi-ai trecut
şi viaţa-i acum izvor de minuni

Nu mai învârt azi norocul deloc
Cei doi pui de om au ajuns un gând fericit
Suflete de ploaie pe aripi de vânt picuri de mânã.

( Daniel Puia Dumitrescu - Doar tu imi esti )

O-ntelepciune, ai aripi de ceara!

Ce maini subtiri s-apuca de perdele
Si intr-o parte timide le trag!
In umbra dulce, dupa vechi zabrele
Suspina gura-n gura, drag cu drag.
Luceste luna printre mii de stele,
Suspina vantu-n frunzele de fag,
Se clatin codri mangaiati de vant —
Lumini pe ape, neguri pe pamant.
*
O,-ntelepciune, ai aripi de ceara!
Ne-ai luat tot far’ sa ne dai nimic,
Putin te nalti si oarba vii tu iara,
Ce-au zis o vreme, altele deszic,
Ai desfrunzit a visurilor vara
Si totusi eu in ceruri te ridic:
M-ai invatat sa nu ma-nchin la soarte,
Caci orice-ar fi ce ne asteapta — moarte!
Tu ai stins ochiul Greciei antice,
Secat-ai bratul sculptorului grec,
Oricat oceanu-ar vrea sa se ridice
Cu mii talazuri ce-nspumate trec,
Nimic el noua nu ne poate zice.
Genunchiul, gandul eu la el nu-mi plec,
Caci glasul tau urechea noastr-o schimba:
Pierduta-i a naturii sfanta limba.

In viata mea — un rai in asfintire —
Se scuturau flori albe de migdal;
Un vis purtam in fiece gandire,
Cum lacul poarta-o stea pe orice val;
aA zorilor suava inflorire
Se prelungea pana-n amurgul pal,i
In vai de vis, in codri plini de canturi,
Atarnau arfe ingeresti pe vanturi.
Si tot ce codrul a gandit cu jale
In umbra sa patata de lumini,
Ce spun: izvorul lunecand la vale,
Ce spune culmea, lunca de arini,
Ce spune noaptea cerurilor sale,
Ce lunii spun luceferii senini
Se adunau in rasul meu, in plansu-mi,
De ma uitam rapit pe mine insumi.
In van cat intregimea vietii mele
Si armonia dulcii tinereti;
Cu-a tale lumi, cu mii de mii de stele,
O, cer, tu astazi cifre ma inveti;
Putere oarba le-arunca pe ele,
Lipseste viata acestei vieti;
Ce-a fost frumos e azi numai parere —
Cand nu mai crezi, sa canti mai ai putere?
Si daca nu-i nimic decat parere
Tot ce suspina inimii amor,
Istoria cu lungile ei ere
Un vis au fost amar — amagitor;

Tot ce-aspiraram, toat-acea putere
Care-am robit-o falnicului dor
Am cheltuit-o ca niste nebuni
Pe visuri, pe nimicuri, pe minciuni.
Sunt ne’ntelese literele vremii
Oricat ai adanci semnul lor sters?
Suntem plecati sub greul anatemii
De-a nu afla nimic in vecinic mers?
Suntem numai spre-a da viata problemei,
S-o dezlegam nu-i chip in univers?
Si orice loc si orice timp, oriunde,
Aceleasi vecinice-ntrebari ascunde? 

( Mihai Eminescu - O-ntelepciune, ai aripi de ceara! )

Suflete, bun la toate..

O, suflete, bun la toate!
La privit pe fereastra
La intuneric,
La mersul femeilor
Si la apreciat distanta intre doua gaze.
Poate ca abuzam de tine,
Folosindu-te ca pe o perie,
Ca pe un burete
Ca pe o stea,
Ca pe un telescop,
Ca pe o carpa.
Sapati la suflet, ca niste cartite
La lumina aerului orbitor:
Cu care gheare s-o fi sapand lumina
Si cum sa faci in ea galerii?
Ma gandesc uneori ca tu ne incurci,
Ca ne esti prea devreme, suflete,
O, suflete, bun la toate.


( Marin Sorescu - Suflete, bun la toate )

Transfigurare

Cu toate că i-am spus că nu vreau
Mi-a dat noaptea-n somn să beau
Întuneric, şi am băut urna întreagă.
Ce-o fi să fie, să se aleagă.
Puteam să ştiu că-n zeama ei suavă
Albastra alburie era otravă?
M-am îmbătat? Am murit?
Lăsaţi-mă să dorm... M-am copilărit...
Cine mai bate, nu sunt acasă,
Cine întreabă, lasă...
Cui mai pot să-i ies în drum
Cu sufletul meu de acum?

( Tudor Arghezi - Transfigurare )

Gol

De-aicea, de pe patul de spital

Pe care ma gasesc de vreme lunga,

Consider ca e-un gest profund moral

Cuvantul meu la voi sa mai ajunga. 

Ma monitorizeaza paznici minimi

Din maxima profesorului grija,

In jurul obositei mele inimi

Sa nu ma mai ajunga nicio schija.

Aud o ambulanta revenind 

Cu cine stie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind 

Cu care se trateaza cicatricea.

Purtati-va de grija, fratii mei 

Paziti-va si inima, si gandul,

De nu doriti sa vina anii grei 

Spitalul de Urgenta implorandu-l.

Eu va salut de-a dreptul cordial 

De-a dreptul cardiac, precum se stie,

Recunoscand ca patul de spital 

Nu-i o alarma, ci o garantie. 

Va vad pe toti mai buni si mai umani 

Eu insumi sunt mai omenos in toate,

Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani 

Si tarii mele minima dreptate!

( Adrian Paunescu - Da-mi ,Doamne, viata, inca niste ani )

Glas

Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pusă.

Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.

Şi, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând striveşte fulgerele-n cer.

( Mihu Dragomir - Te-ai cuibarit )

Templu

Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintră în portrete
Cad frunze picurînd singurătate
Şi tu ai gesturi parcă mai încete.

Şi te iubesc la echinox şi după
Iubito, vine toamna să decline
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.

Cum tu rămîi la ţărmure de mare
Eu plec s-aştept şi crivăţ şi omături
Şi să mă-mbăt la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alături.

Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine şi anestezie
Tot omul e un snop de amănunte

Care ameninţă esenţa vie.

Cu hachiţe şi mofturi şi-alte alea
Îmi eşti pedeapsa, dar îmi eşti şi doamna.
De pomi sinucigaşi se umple valea
Iubito, te iubesc şi vine toamna.

Natura se închide ca un templu
Cu lacăte de fosfor şi rugină
Eu morţii mele te voi da exemplu
Cît eşti de disperată şi senină.

Iubito, vine toamna pînă-n oase
O simt în mîna care ţi se-ntinde
Priveşte, ies fumuri peste case
Iubito, după toamnă vin colïnde.
 

( Adrian Paunescu - Iubito, vine toamna )

O umbra de frunza verde

Doarme,
Doamne, pasarea
tavalindu-si aripa
sub ea, numai sub ea
sub ea, numai sub ea…

Ploua nori, ploua de somn,
vis de beizade, de Domn

Pasare dormind,
pasare mâncata,
mistuita, fluturata.

Pe zapada ce se vede?
O umbra de frunza verde.
  

( Nichita Stanescu - Pasare dormind )

Scancet

Umbre cum curg
pe stele culcate
tresărind în amurg
tăceri însetate.
Spre tine mă duc
să-ţi vindec abisul
pe frunze de nuc
scrijelind paradisul.
Mă stinge mirarea
şi focul mă iartă
că nu sunt chemarea
ce-ţi bate în poartă.
Octombrie plânge
prea galben pe-alei;
culoarea se frânge
durând ochii mei.
Un scâncet de-o vară
în suflet îmi cântă
cu lacrimi de ceară
tăcând îţi descântă.




( Lelia Mossora - Scancet )

Vis neterminat

Timpul
se sparge în ţăndări
în palmele tale.

Frămânţi cuvintele
ca pe o bucată de mătase
din haina toamnei.

Culorile îţi ruginesc pe pleoape.
în degete ţii naiul
trupului meu
silabisind
fiecare tresărire.

Tăcerea tremură
pe buzele tale.

Dulce-amar
te aprinzi ca un felinar
luminând un drum
care nu duce niciunde.

Greierii ţi-au uitat demult cântecul
pe frunze de nuc.

Târziu mă cauti…
Târziu te gasesc…

Timpul se sparge în ţăndări
în palmele tale
întinse
spre un vis
neterminat. 

( Lelia Mossora - Vis neterminat )

Soapte

Am cules aseară
de pe gura-ţi şoapte
să-mi devină pernă
visului în noapte,
adunînd cu tine
nebunii din stele
implorînd- şi astăzi
clipa să ne-nşele.

Prin praf de amurguri
pe picioare goale
să-nmulţim norocul
adunat în poale
de prin file rupte
din chemări tăcute
semănate-odată
pe străine rute.

Ca prin ceaţa sură
de uitări rămase
într-un colţ de soartă
cu priviri ploioase,
să găsim o rază
şi precum o sfoară
să legăm destine
ce spre cer coboară.

Să culeg şi mîine
de pe gura-ţi şoapte
cu sărut de stele
cînd răpiţi de noapte
vom chema minciuna
ce nicicînd nu minte
să cunune visu-n
larmă de cuvinte.

( Lupu Svetalana - Soapte )

Ultima picatura

Te-am lasat

sa mi te bucuri

de o piele

Fara rana

De un suflet,

pe o geana,

De-un sarut,

Atat de dulce

Orice urma

De tristete

Orice

Scurta desfatare

Au pierit,

Fara sa-mi pese

Si s-au transformat

In zare!

Au venit apoi

Cu :Luna

Si mi-au spus 

Ca va fi Soare,

Intr-o dimineata 

Calda

Si-ntr-o zi

Intamplatoare!

( Alexandra Varlam - Lui R. )

Cand ma privesti..

Cand ma privesti, 

ma topesc in silabe.
Abia invat sa scriu:
Iu-bi-re...

Imi tremura mana pe foaie,
scap creionul...
Mana mi se misca greu,
buclele mi se incurca:
Ah, Doamne!

Buzele-mi tremura...
Recunosc literele!
Recunosc sunetele!
Recunosc sensul!
dar nu pot sa vorbesc.
Cand ma privesti.

Cand ma privesti,
Cand ma privesti, 

ma topesc in sunete,
si primesc iarna din ele,
sufletul mi se destrama
in centrimetri de suferinta
pe clipa,
pe fiecare clipa.

Cand ma privesti,

sunetele ma dor de tacere
si nu-mi deschizi cand bat:
cioc!
cioc!

Cand ma privesti, 

ma lovesc de peretii suntelor
innabusite-n spatele buzelor, 

ma lovesc de peretii lor si,
vreau sa-mi dezleg sufletul
in camaruta inchisa-n trup
caci viscolesc fulgii, iarna...
 

Cand ma privesti,
tu nu ma vezi
si-ncerc sa-ti scriu ravas
dar nu stiu lega propozitii...
nu stiu decat atat:
sa scriu Iu-bi-re.

( Ioana Camelia - Cand ma privesti )

Fuga in noi

e atâta ploaie în noi
încât am uitat până şi numele părinţilor
zilele au devenit egale
cu inconştienţa noastră de a crede
că există locuri magice
unde am putea fi mai fericiţi
naivi
ne putem închipui
că Dumnezeu ne-ar putea visa
mai tineri

câteva gutui
rostogolite din ultima copilărie
în ferestre
ne amintesc că mai putem atinge lumina
fără să dăm ceva în schimb

( Cezara Raducu - Fuga in noi )

Freamat de codru

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Din izvoare şi din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

Cucul cântă, mierle, presuri -
Cine ştie să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri.

Cucu-ntreabă: - Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?

Am răspuns: - Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.

Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăş!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată...
De-unde eşti revino iarăşi,
Să fim singuri!

( Mihai Eminescu - Freamat de codru )

Te-ai cuibarit

Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pusă.

Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.

Şi, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând striveşte fulgerele-n cer.

( Mihu Dragmir - Te-ai cuibarit )

Infometat

Prezenţa ta permanentă în gândurile mele
A devenit o certitudine a fiecărei zile…
Dimineaţa, te sorb alături de cafea
Şi citesc în zaţ trasee ale unui destin fericit
Care mă poartă în paşi de dans
Către o destinaţie sentimentală luxuriantă…
La prânz, muşc din tine cu poftă nebună,
Mă ridic de la masă fără să mă satur,
Apoi revin şi mai cer o porţie
Pentru a putea să-mi duc dorul pe picioare până seara…
Îmi eşti şi cină, iubito,
Iar apoi îmi devii ţigară şi pahar cu vin roşu
Pe care îl gust spre îmbătare nocturnă,
Singura stare care mă ajută să zâmbesc
Atunci când acele ceasornicului bifează o nouă zi
Trăită fără tine…
Vei spune că exagerez
Şi că de la începuturile lumii
Au tot inventat bărbaţii cuvinte frumoase
Destinate ameţirii depline a iubitelor lor…
Da, nu reuşesc să inventez nimic.
Eu nu sunt savantul care îşi aruncă halatul pe umeri
Şi intră în laborator
Pentru a oferi hrană de suflet eprubetelor…
Rămân doar un bărbat îndrăgostit,
Predispus la scandal cu acele ceasornicului
Atunci când eşti departe…

( Cristian Lisandru - Infometat) 

Sub pecetea tacerii

Pe muntele negru de frunza de vara
Te chem cu accent brumariu sa te sperii
Cand spicul de toamna da-n spicele verii
Si cade lumina si trage sa moara.

Si sint intrebari prin natura puzderii
Si sfiriie ploaia dintii ca o ceara
Si vara ne-nchide in toamna afara
Femeie, barbat sub pecetea tacerii.

Aicea la munte mai poate sa spere
Si cel care moare ca moartea-i departe
Si noi sa fugim si sa scriem o carte
In ea cuprinzind ale toamnei mistere.

Ca sintem in lume pe-acolo prin partea
Pe unde intirzie posta si moartea.

( Adrian Paunescu  - Pastel de toamna )

Intre gene

m-am refugiat în spaţiul umbros
dintre trupurile noastre paralele
mă pregătesc în ascuns pentru lecţia de dans
promisă într-o cută a zilei
într-o vară cu răsăritul fraged
întors către mine
ca un ied sărindu-mi în poală
mi-am săpat în privire fântâni
să încapă întreg
ascuţişul bucuriilor viitoare
mi-am decupat cu degetele firide în piept
să le umpli tu
cu sărutările buzelor tale sărate
cu vorbele tale rotunde
cu respiraţia ta dulce amară
ca mireasma portocalelor coapte

(cum zboară oare îngerii
- goi?
în noaptea de Crăciun tropical?)

să-mi spui să te aştept şi te voi aştepta
va veni de bunăseamă un anotimp
cu pădurile lui refugiate pe dealuri
noi îi vom dezlega drumurile
îi vom elibera potecile
şi ne vom încuia o vreme
unul într-altul

(ştiu
plouă între timp
la Santiago de Cuba)

nu mi-e dor
mi se zbate doar o pleoapă
sub stern
ca o aripă de flutur

( Silvia Van - Intre timp, dorul )

Ce-ai lasa?

-Dacă lumea, astăzi, ia sfârşit cu tine,
Dacă totul, mâine, fi-va pustiit,
Ce-ai lăsa, în urmă, celui care vine
Să zidească iarăşi ce s-a năruit?

Ai lăsa, anume, sfatul îndreptării,
Ai lăsa virtutea, ori speranţa vie,
Ai lăsa iubirea, taina vindecării
Sufletului singur din a sa robie?

Ai lăsa-ntr-o carte, multa-nţelepciune,
Ce-ai agonisit-o,-n ani, sârguincios,
Ai lăsa puterea faptei celei bune
Şi, cu prisosinţă, gândul luminos?

Bucuria, dorul, visul nemuririi,
Cântecul de slavă, rugăciunea, poate,
Ce-ai lăsa, în urmă, şansă omenirii?

-Aş lăsa, sub lacrimi, multele-mi păcate

( Elia David - Ce-ai lasa? )

Invitatie in tablou

Eu te iubeam tăcut, fără să ştiu,
Trăind între devreme şi târziu,
Şi te vânam în vise, pătimaş,
Pierdut absurd prin marele oraş.
Mă tot rugam să fie o minune,
Vroiam să spun şi nu îţi puteam spune,
Puneam speranţa-n fraze complicate,
Strigând mereu că-i până peste poate.
Realitatea îmi şoptea-n ureche
Că sunt copil şi nu mai am pereche
Şi totuşi te păstram la mine-n gând
Scriind pe cer c-am să te văd curând.
Din insomnie mă trezeam buimac,
Trăindu-mi viaţa pe un vârf de ac,
Cu dor absurd de tine prin decor
Dorindu-mi să trăiesc şi să nu mor,
Cu dor absurd de tine prin minute,
Doar scrisul ajungea să te sărute.
Ereticul din mine cerea rug
Şi-o uşă-ntredeschisă, ca să fug,
Să te ajung din urmă, să îţi spun,
Că-ţi dăruiesc din suflet gândul bun.
Pierdut prin frământări hrăneam  cuvinte,
Autodeclarat lipsit de minte,
Şi era bine şi nu-mi părea rău,
Având sub ochi acelaşi chip al tău
Care m-a săgetat cu verde crud,
Lăsându-mi sufletul de lacrimi ud.
Unii-mi ziceau nebun, suflet hai-hui,
Dar eu nu sunt nebunul nimănui,
Sunt doar nebun de tine, asta-i ştirea
Şi te invit să ne trăim iubirea…

 

( Cristian Lisandru - Nebun de tine ) 

Pot sa vin la tine..

pot sa vin la tine
sa-ti sarut auzul linia inimii
curbura ochilor
pot
orice
sa fac

pot sa te incredintez ingerului
sa caut neincetat ulii
vulturii propriilor mele
si propriilor tale ganduri si chiar ai propriilor ingeri crestini neatenti la ropotele ploii mai mult decat la
ropotele de aplauze si de astrii ai

inimii tale

neincetat pot sa vin la tine sa vad daca mai e incinsa uimita
neatenta flacara

pot sa-mi cufund mainle in aerul tau
in mirosul tau de bibelou cerat
de bebelus proaspat
de lacrima vie
de ceata aerul tau adanc in inima mea

sa te sarut pot
nemiscat ca frunza pe apa

neascuns de curcubeul flamand pot
veni
neincetat
in tine nerisipit de ploile
lacrimi

( Adriana Anusca - Pot sa vin la tine )

Intrebari si raspunsuri

Clipele

curg

greu…

Picura

in suflet

tacerea,

durerea,

timpul petrecut

singur.

Ploi de toamna

sterg

urmele  pasilor

tai …

Frunzele iti acopera

sufletul.

Aleile pustii

inca

mai asteapta

umbrele noastre

tinandu-se de mana,

cutremurandu-se

de prea multa

frumusete

din noi,

cei

care

am redescoperit

intrebarile

de la 17 ani.

Raspunsul lor

suntem

NOI,

EU

si

TU.

 

( Lelia Mossora - Dor )

Buzele mele te cauta..

Sangele doare trecand

Dincolo de mine in trupul tau
atât de aproape încât umbra lui
mă spală de păcatul de a te fi cunoscut.

Gândurile mele te mâgâie in somn,

in somnul acela care nu mai vine,
care doar pleacă mereu şi mereu…
asemeni vântului care îmi umblă
prin amintirile atât de goale
şi fără de sens.

O uşă se trânteşte!
E uşa de la camera sufletului tau!
E goala! Atât de goală
încât aud doar ecoul necuvintelor tale
spuse mult prea tarziu…

Întind mâna să te ating şi nu te mai găsesc…
Eşti atât de departe, că lutul se miră
că te-a născut strain de mine
şi steaua ta căzătoare a uitat
pentru ce te-ai rugat
când s-a stins acolo,
pe cerul drumurilor tale
pustiite de dor şi speranţă.

Buzele mele te cauta!
Parfum bolnav de mine in fiecare floare
pe care ai aşzat-o cu vorbele tale
la fereastra iubirii mele adolescentine
sosita atât de târziu…
asemeni necuvintelor tale.

( Lelia Mossora -  Gem frunzele toamnei despletite pe alei… )

Multumesc T.T.

Inger de paza

Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu inger de paza,
Incins cu o haina de umbre si raze,
C-asupra-mi c-un zimbet aripele-a-ntins;
Dar cum te vazui intr-o palida haina,
Copila cuprinsa de dor si de taina,
Fugi acel inger de ochiu-ti invins.

Esti demon, copila, ca numai c-o zare
Din genele-ti lunge, din ochiul tau mare
Facusi pe-al meu inger cu spaima sã zboare,
El, veghea mea sfinta, amicul fidel ?
Ori poate !... O,-nchide lungi genele tale,
Sã pot recunoaste trasaturile-ti pale,
Cãci tu - tu esti el.

( Mihai Eminescu - Inger de paza )