De Crăciun, stăm acasă

Acasă la noi, în Popeşti. Anul ăsta am dat skip şi la Mureş, şi la Piatra, şi e bine. Pentru mine, Crăciunul şi-a pierdut tot farmecul după ce a murit mama, şi fiecare drum la ai mei era un chin. Nimic nu a mai fost la fel. Tata e cu soţia lui, fratemiu e mai mult plecat, iar eu mă plictisesc iremediabil după două zile. Mi-e dor de bunici, e adevărat, dar şi cu ei mă deprimă sărbătorile astea, pentru că şi gândurile lor sunt tot la mama şi la unchiul meu, plecat prin alte ţări.

E al treilea Crăciun departe de ai mei. Primul, în 2006, l-am făcut la Rio. A fost ciudat. A fost cald, făceam plajă, alea alea. Frumos, de altfel, dar totuşi ciudat, nu l-am simţit ca pe un Crăciun, mai ales că la ei parcă nici nu se sărbătoreşte ca la noi. Evident, lumea prin alte ţări nu bagă în ea în disperare în astea două săptămâni de vacanţă. E mai chill.

A murit Paul Walker. Wilson? Watson? Whatever

Nu știu exact cum îl cheamă decât dacă stau să caut. Știu doar că a fost un pretty boy care a jucat prin Tânăr și neliniștit. Și cică în Fast & Furious, whatever that is. 

A murit stupid, într-un accident de mașină. Nu conducea el, ci un prieten, și aveau viteză foarte mare. Cam ca în filmele alea de le-a făcut. Nu mai contează că eu sunt de părere că, dacă ești în mașină cu un idiot care conduce iresponsabil, e și vina ta dacă nu-l oprești. 

Omul a fost un actor. Nu știu dacă mai mult sau mai puțin okeiuț, nu l-am văzut în nimic. A bucurat pe unii și pentru asta merită să fie regretat. Chiar dacă, zilnic, mii de oameni mor în accidente de mașină și pe ei nu-i mai regretă nimeni, decât cel mult familia.

Leapșa. Despre cărți

Pentru că nu am mai scris de mult și se potrivește perfect cu starea de hibernare care m-a apucat odată cu prima zăpadă, avem aici o leapșă despre cărți.

Prima mea amintire cu mine citind

Hmmm... să tot fie vreo douășcinci de ani de atunci, deci amintirile sunt cam blurry. Am învățat să citesc pe niște cărți mari, cartonate, colorate foarte mișto pentru vremea aia (înainte de 89). Puteai să spargi capul la cineva cu ele sau să le folosești pe post de rachetă de tenis, ceea ce s-a și întâmplat. Cred că primele cărți pe care le-am răsfoit au fost Aventurile lui Habarnam și Crăiasa Zăpezii.

Nop

Weekendul ăsta am fost într-un roller-coaster de emoții. Negative, of course. B. nu înțelege de ce mă consum, și câteodată mai scoate câte o chestie pe gură de mă face să mă simt și mai nașpa, și nu înțelege apoi de ce bocesc. Nu știu dacă intenționat sau pur și simplu nu-și dă seama. 

Fiecare lună e o lună pierdută. Nu mai reușesc să mai văd partea bună. Încerc să fac abstracție de faptul că, după aproape un an, eu nu sunt însărcinată, dar eșuez inevitabil. Și lamentabil.

Cri-cri-cri, toamnă gri...

Anul începuse minunat. Mă refăceam cu spor după operația de apendicită (oh yeah, am făcut-o și pe asta, deși ziceam că eu-s batman și nu am cum să pățăsc așa ceva), ne hotărâsem noi să procreem, mă ceruse (oarecum), ne făceam planuri de apartament. Mai apoi a venit inelul, am stabilit data, am devenit proprietari. Toate bune și frumoase. Trebuia să fie cel mai cel an din viața mea, și damn, cum se potrivise minunat cu anul în care făceam 30, fix ca să n-am motive să mă plâng că făceam 30.

Oh well...

Uhm... dap

Mă plâng

E începutul lui octombrie și eu deja sunt cu dres de iarnă pe mine. Eu, cea care nu punea dres de nici un fel până spre noiembrie așa. Urăsc să mă îmbrac cu multe haine. Vreau înapoi la fustele mele de vară, la rochii, la cămăși fără pulover pe deasupra.

Eu sunt aia care nu crede că fiecare anotimp este frumos. Iarna e oribilă de-a dreptul, o adevărată Baba-Cloanța. Nu mă încântă prima zăpadă decât cel mult de la adăpostul casei mele călduroase (though, god knows cât de călduros va fi apartamentul ăsta nou...), cu o cană de ceai cu scorțișoară în mână. Și să nu dureze mai mult de câteva ore. Nu mă încântă nici Crăciunul, o sărbătoare pe care am ajuns s-o urăsc după ce a murit mama.

Cum angajez

Mi-a venit ideea acestui articol după ce am citit câteva similare pe LinkedIn. De fapt, acolo este o întreagă secțiune de „How I Hire”, cu articole scrise de persoane din diverse companii. 

So, cum angajez eu? O să rezum într-un singur cuvânt - diversitate. De la început, am vrut să construiesc echipa în așa fel încât să am personalități cât mai diferite. Pe lângă faptul că, pentru mine ca manager, se creează un mediu de lucru dinamic și interesant, e un lucru bun și pentru echipă, deoarece intră în contact cu oameni diferiți, învață să relaționeze cu persoane care vin din medii diferite și, deși poate părea SF în teorie, în practică productivitatea și calitatea muncii crește.

Guilty Pleasures

Mochaccino de la Snack Attack. Deși nu mai beau cafea de mai bine de trei ani, îmi fac această mică plăcere delicioasă o dată pe lună, când mă duc să plătesc rata la apartament.

Limonada de la libanezul din Sun. Pe care o fac cu ceva apă de trandafiri, dar e departe de a fi grețoasă. E răcoritoare și delicioasă.

Harap Alb Continuă. Revista românească de benzi desenate cea mai cool.

Gilmore Girls, Buffy, True Blood... și restul serialelor.

Home-made Hummus. Neapărat cu pastă de susan cu miere.

Sleek.

Somnul de dimineață.

Micul-dejun pe balcon.

One Day

Mi-a adus aminte ticker-ul că mâine trebuia să ne luăm. Și cât de mult life sucks din când în când. 

Am fost semi-deprimată săptămâna asta. Weepy. Și nervoasă că nu am stat deloc împreună, pentru că berea cu băieții e mai importantă. Nu mai zic nici că m-a lăsat singură pentru al doilea weekend la rând - prima dată pentru team building  acum pentru o vizită la ai lui pe care nu sunt convinsă că nu putea s-o amâne. Vizită de care doar m-a anunțat, fără să mă întrebe dacă nu vreau și eu cumva să merg - și mai comentează apoi de taicămiu.

Well... 

Metoda „Accidentul” strikes again

De data asta foarte aproape de casă. Ai mei bunici au fost astăzi victima unei astfel de inșelăciuni - sau, mai bine zis, potențiale victime, pentru că s-a rezolvat problema repejor și n-au apucat să trimită bani la cine știe cine.

Pe scurt, cum funcționează metoda:

Un grup de infractori sună părinți care au copiii plecați prin alte orașe/țări (de obicei caută persoane mai în vârstă) pentru a le spune că fiul/fiica a făcut un accident și acum e la poliție/spital și nu poate vorbi. Cel care sună se dă drept avocatul din oficiu (și câteodată altcineva - care se dă drept fiul/fiica - intervine la telefon plăngând sau vorbind incoerent, pentru a da mai multă credibilitate poveștii). „Avocatul” recomandă părinților să nu-și sune copilul pentru că nu are cum să vorbească. Evident, cere o anumită sumă de bani pentru a „rezolva” situația.

Restaurant Review: Trattoria Don Vito (Verdi)

Am fost ieri, pentru a nu știu câta oară deja, la Don Vito (fosta Trattoria Verdi), cel de lângă Piața Amzei. În ultimii doi ani, așa, a devenit, cred, restaurantul pe care îl vititez cel mai des atunci când am chef de ieșit în oraș și sunt în pană de idei. Asta pentru că este întotdeauna reliable când e vorba de mâncare bună și atmosferă ok.

Să o luăm cu începutul - și anume cu ambalajul. Locația de la Amzei este perfectă, în buricul târgului, numai bună pentru o întâlnire cu prietenii. Am fost și la Aviatorilor o dată - acolo e mai greu de ajuns, dar e fain că restaurantul se află pe străduțe, într-o zonă liniștită. Ce îmi place este unitatea decorului în locațiile pe care le-au deschis - deși abundă pozele din „Scarface”, care e un film despre un imigrant cubanez (nimic de-a face, deci, cu tema italiană a restaurantului).

Despre câini și nu numai

Am de mult timp în cap acest post, dar n-am avut, până acum, curaj să-l scriu. Pentru că internetul e mare și oameni demenți sunt peste tot și nu știi cine dă peste ce articol de-al tău și iese nașpa. Mi s-a mai întâmplat.

Dar...

Întâmplarea de zilele trecute, cu copilul de 4 ani care a fost omorât de o potaie din asta de pe stradă în parcul Tei, m-a terminat psihic. Și m-a terminat și mai mult hoarda de „iubitori de animale” care au ripostat cu idioțenii de genul „era vina bunicii” sau „de ce a intrat copilul pe proprietate privată”. Tâmpenii care nu merită discutate aici. Mi-ar lua ore să scriu despre asta.

Eu voi vorbi aici despre experiența personală.

Personal Development

Pentru că săptămâna asta sunt în training de ITIL și mă voi și certifica în Foundation cu această ocazie (sper să iau examenul!), m-am gândit să vorbesc despre partea de personal (și professional) development și importanța acestor activități în viața noastră profesională.

Eu am pus accent destul de mare pe dezvoltarea abilităților (skills) existente și dobândirea de noi abilități încă de când m-am angajat. Nu întotdeauna cu aceeași implicare și la fel de mult efort și cu perioade largi în care am lăsat lucrurile să meargă din inerție, dar a fost ceva ce am ținut în mod constant in the background. Acest interes - alături de alți factori - m-au ajutat să mă dezvolt și să cresc în compania în care lucrez de mai bine de 7 ani și să fac mereu lucruri noi. Eforturile în direcția de personal development au inclus, pe lângă sesiuni de corporate training (oferite de companie), cum este și acest ITIL, destul de mult studiu individual, dar și una bucată - for now! - certificare externă, pentru care am plătit eu din buzunar și m-am ales cu o frumoasă diplomă de Manager al sistemelor de management al calității, care îmi dă posibilitatea să lucrez în mod oficial și legal în domeniul pe care îl îndrăgesc atât de mult.

Nope

CD 56. No AF. BFN. Frustrated.

Ghidul noului proprietar - Contractul de furnizare a gazelor naturale

Sunt două „utilități” importante pe care, în momentul în care devii proprietar, trebuie să le treci pe numele tău - curentul electric (despre care am vorbit mai demult) și gazul.

Dacă în cazul Enel-ului lucrurile se desfășoară puțin mai greu, din motive de stat la coadă, mai ales (deși am fost uimită și acolo de cât de elegant s-au mișcat lucrurile la sucursala din Pipera), la GDF-Suez mi-a plăcut.

Deși au un singur sediu în tot Bucureștiul, pe Mărășești, sediu care deservește și localitățile limitrofe (cum a fost și cazul meu), cozile sunt decente și nu aștepți până îți ies fire albe să te bage cineva în seamă. Eu una nici măcar nu am fost la primele ore ale dimineții, ca să evit îmbulzeala, pentru că nu sunt cea mai matinală persoană din lume.

O zi, două, trei...

Mai aștept să treacă și săptămâna asta... și tot caut motive, e prea devreme, nu simt nimic diferit, nu am aceleași probleme pe care le au alte femei, oboseala e de la căldură... nu am bani scoși, nu am găsit o farmacie în drum.

Știu că ar trebui să aflu, dar mi-e frică. De o nouă dezamăgire, în primul rând. Mi-e frică să nu sper degeaba, de alea zece minute de așteptare.

Poate azi... sau poate mai aștept totuși câteva zile.

New Stuff

Dacă v-ați jucat vreodată la Sims 3, știți că una din chestiile care îi face pe simși fericiți este să cumpere (sau să li se cumpere) lucruri noi în casă. Le apare un „New Stuff” mood acolo care îi face „verzi” pentru o perioadă. Așa sunt și eu acum.

(Și tocmai mi s-a făcut chef de Sims =)) )

Am târât în weekend jumătatea la Ikea și Baumax pentru niște chestii pending prin casă - și surprinzător, a reacționat destul de bine la această activitate și la montatul corespunzător! Nu vă zic la cât a ajuns nota de plată, deoarece încă mă doare buzunarul, dar avem new and shiny stuff care ne-au făcut căsuța mult mai drăguță și primitoare. Evident, am găsit aproximativ jumătate din lista cu care am plecat de acasă și am luat de două ori mai multe lucruri care nu erau pe listă, dar ăsta e farmecul colindatului prin magazine, nu? Tot aveam eu chef de shopping.

De-a mobilatul: Kika

Acest post este long overdue și stă în folderul de draft-uri de foarte multă vreme. Hai să-mi fac curaj să povestesc și cum a fost colaborarea cu Kika, având în vedere că am luat destul de multe chestii de la ei.

De la Kika am cumpărat setul de dormitor - pat, saltea, somiere, noptiere, oglinzi. Setul de hol - un dulap de haine, pantofar și oglindă. De asemenea, am luat chestii micuțe - lămpile (aproape toate), covorul din living și cel de la intrare, perdelele și draperiile, galeriile pentru perdele, diverse mici decorațiuni și prostioare de bucătărie și baie.

La fel ca Ikea, despre care am scris mai demult, Kika are și ea (el, magazinul) avantaje și dezavatanje. Pe partea de avantaje, voi lista faptul că găsești cam de toate și la calitate ok (mai bună ca la Ikea, zic eu). De asemenea, spre deosebire de Ikea, care vinde doar mărcile proprii, Kika e un melanj de mai multe mărci, de obicei nemțești, așa că poți alege din mai multe stiluri. Ce îmi mai place la Kika este că magazinul nu este deloc aglomerat, nu trebuie să faci slalom printre cărucioare de copii și plozi urlând sau cupluri care ies „la plimbare” prin magazin, cum se întâmplă la Ikea în mod frecvent. În magazin, lucrurile sunt foarte bine organizate, iar angajații chiar stau să-ți arate și să-ți explice, nu te trimit la catalog direct.

Picătura

Număr zilele avidă. Cam de când ne-am pus pe treabă, chestie care a coincis, mai mult sau mai puțin, cu operația mea de apendicită, organismul meu, care nu se mai rebelase de ani buni, a luat-o iar razna. Ce trebuia să funcționeze ceas, cu o frecvență de 31 de zile, vine și pleacă cum îl taie capul, ba la 34, ba la 48, că nu mai știu ce naiba vrea de la mine.

Așa că m-am transformat în stalker al propriului organism, un stalker nebun, care pândește după cele mai mici semne de anormalitate, fiecare durere mai altfel, fiecare bob de transpirație care nu-și are locul. Urmăresc țânșpe mii de calendare, în funcție de durata normală, durata medie, durata cea mai lungă. Nebunie curată, ce mai.

Deocamdacă am trecut două hopuri. Mai am unul. Poate de data asta...

Politică

Câteodată am impresia că e o luptă surdă. Între ce vreau eu și ce vrea el. Sau ce nu vreau eu, ce nu vrea el. A struggle for power. Nu știu cât de conștientă. Nu știu cât de voită. Dar e acolo, constant, și e încă unul din lucrurile despre care nu vorbim.

Lupta în sine e tăcută. Pentru că nu vreau să mă mai cert cu el, câteodată cedez, câteodată ignor. El încearcă să-mi testeze limitele, să vadă cât de multe pot accepta și când voi zice, în sfârșit, nu. Am început să o fac. Pentru că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea.

Am chef de shopping

Pe care, inițial, l-am scris shipping, ceea ce nu e neapărat greșit, având în vedere că n-am chef de muncă și aș vrea să fiu undeva pe un yaht în Mediterană, sorbind un Aperol spritz făcut cu Prosecco adevărat și citind o carte bună. 

Am chef de shopping pentru casă, nu pentru mine. Haine mi-am tot luat în ultima vreme. Trec printr-o perioadă de lipsă totală de interes pentru cosmetice, chestie care se întâmplă mai tot timpul vara, când nu-mi vine să pun tone de machiaj pe față. Dar am chef să cumpăr chestii pentru casă, care casă începe să fie pe suflețelul meu.

August

Ultima lună de vară. Chestia asta mă întristează. Eu trăiesc tot anul pentru vară, abia o aștept, cu speranță de suflet muribund, și se duce atât de repede că simt cum mi se scurge viața printre degete. Da, știu, e trist, e trist că trăiesc un an de zile pentru trei luni amărâte, dar asta e ce simt eu. Și de asta vreau să fug într-un loc unde e vară tot timpul.

Ultimele șapte luni s-au scurs mult prea repede, între cicluri și ovulații, între zile de 15 care mi-au adus fericire, dar acum îmi usucă sufletul, între drame de telenovelă mexicană de care speram că scap până la vârsta asta, între a fi și a nu fi eu, între amoruri, dezamăgiri și speranțe. 

August... ce lună mirifică...

Rammstein

Zilele astea am avut foarte multă treabă pe plantație și n-am apucat să vă zic că am fost la Rammstein.

Care concert a fost în foarte multe feluri, dar mai ales extraordinar. Băieții ăștia știu să facă spectacol așa cum nu am mai văzut până acum, dar cred că degeaba vă povestesc, pentru că nu știu cine chiar nu a auzit niciodată despre ce se întâmplă la concertele lor.

Enough said, am rămas cu dorința de a-i mai vedea încă o dată și încă o dată și - deși nimic nu bate Bon Jovi când e vorba de concerte (deh, amorurile adolescenței se uită greu) - pot spune, cu mâna pe inimă, că e unul dintre cele mai tari concerte la care am asistat vreodată. Asta de la cineva care nu a fost decât la un singur concert nașpa în toată viața ei (se pare că știu să le aleg).

Deci, da, Ich will să vină iar în România, cât mai repede. Das ist meine Sehnsucht.

Cum să găsești job-ul perfect

Continuu cu postările din mediul business, pentru că mă omoară ce se întâmplă în ziua de azi, și anume copilași ieșiți de pe băncile facultății care nu au un țel în viață/nu știu să se aprecieze (includem aici atât sub-aprecierea, cât și supra-aprecierea), sau oameni care se plâng că nu reușesc să facă nimic și se trezesc blocați într-un job de ani de zile, fără să reușească să se ducă mai sus.

Nu sunt expertă în HR, dar... am început să lucrez într-o multinațională într-un domeniu la mare căutare în ziua de azi și am trecut prin diferite job-uri/roluri. În plus, recrutez, promovez și fac career path cu oamenii, așa încât pot să-mi dau cu părerea despre acest lucru cu oarece lejeritate și cunoștințe.

Cam ce trebuie să facem/să nu facem pentru a găsi (și face, evident) job-ul perfect? Dar de fapt, ce este job-ul perfect?

După weekend

Azi sunt epuizată, fizic și psihic. Se întâmplă din nou, ceea ce trebuia să fie un weekend mișto a ajuns să fie unul pe care să vreau să-l șterg din memorie cu buretele. Am petrecut o seară de sâmbătă cu prieteni dragi în căsuța noastră și a fost frumos. Dar, tot atunci, la impulsul unei prietene pe care a mâncat-o să facă terapie cu noi, mi-am (ne-am?) dat seama că avem probleme mari, ca și cuplu, peste care nu știu cum o să trecem fără să comunicăm intens. Iar comunicarea e, de fapt, și cea mai mare problemă, pentru că el refuză cu încăpățânare să vorbească cu mine, să se deschidă. Cred că i-e, pur și simplu, frică să fie vulnerabil în fața mea, fără să înțeleagă că, de fapt, ceea ce face el e lașitate și nu dovedește că e puternic, ci dimpotrivă. Greu.

În altă ordine de idei, mi-am scos pașaportul, am reușit să trec gazul pe numele meu și mi-am schimbat ecranul la telefon (da, ăla nou), pentru că s-a spart când a zburat de la etajul doi pe balcon. Happy happy joy joy.

Mândrie de manager

Mi-a promovat primul om!

Am echipa asta de mai bine de un an jumătate și a fost un challenge încă de la început, o telenovelă de lansări, overstaffing, oameni care au plecat spre pășuni mai verzi, drame personale, imaturități, bebei, office romances și alte multe lucruri care m-au ținut într-o stare de alertă constantă. Am încercat să lucrez cu fiecare, după posibilitățile lor și ale mele, la planuri de dezvoltare personală și profesională, pentru că așa mi se pare normal - succesul unui manager nu stă numai în atingerea obiectivelor, ci și în cum își formează oamenii. Iar eu mă bucur ca un copil atunci când văd că oamenii mei, pe care i-am luat, de cele mai multe ori, de la zero, abia plecați de pe băncile facultății, se dezvoltă frumos și își găsesc direcția în mediul acesta profesional.

Cât costă să mergi la film în București

Singurul loc din București unde îmi place să merg la film este Cinema Pro. Nu vreau să fac reclamă, însă e un loc tare mișto. E în centru, e la fel de comod ca în orice mall (ba mai mult, dacă prinzi loc pe rândul 11, e chiar demențial, au loc și lunganii ca mine să-și întindă membrele), iar biletele și jank fudul sunt mai ieftine ca la cinematografele din mall-uri (și primești și cam de două ori mai mult sos la nachos).

Din păcate, acolo ajung mai rar pentru că sunterm amândoi leneși și ne e mai ușor să mergem două stații până în Sun Plaza decât să facem o plimbare până la Universitate. La cinematograful din Sun Plaza, singurul lucru care îmi place e că nu e atât de aglomerat ca în alte părți. Ba aș putea spune că e tot timpul super gol, eu nu știu cu ce își scot oamenii cheltuielile.

...

Azi iar am aflat de cineva dintre cunoștințe că va fi părinte. Se întâmplă tot mai frecvent în ultima vreme. Peste tot văd femei însărcinate și aud viitori tați vorbind mândri de noua situație.

Și de fiecare dată am mixed feelings, de bucurie pentru persoana respectivă, dar și de tristețe din aia care mă face să mă simt de parcă mi-ar băga cineva un cuțit în inimă. Se va întâmpla vreodată asta și la mine?

Bunch of 101 in 1001 Stuff

I wanted to do a different post for each completed item, but there are so many now and I am so lazy that I'm just going to write one big post to outline all the stuff I've crossed off my list lately. The order is random.

Buy a new phone. Yes, I finally got it! It's new and shiny and blue and I really didn't want this to rhyme but then again, happiness leads to making poetry. The new phone is a Samsung Galaxy S III and, before you start telling me I should have gotten the S IV, I'll just say that the price difference didn't justify the extra features, which are not all that helpful. I really don't need a better processor or bigger screen and I really really don't need to take photos with sound, which I think is a completely useless tool. Normally I would say a phone is for talking and texting and not for taking pictures or other fancy stuff, but I just fell in love with this phone ever since its release and I've dreamed about it for a long long time. And now it's mine and it's blue!

Restaurant Review: Terase în 2 Mai

Vă spuneam că am fost la 2 Mai în weekendul trecut și că a fost bine și liniște și timp pentru noi doi. Acum revin și cu Restaurant Review, pentru că am mâncat pe acolo, uneori mai bine, alteori mai puțin bine.

Încep cu Terasa 2 Mai, pe care am vizitat-o în prima zi, când am fost să mâncăm de prânz. Prima impresie, bună. O terasă la umbră, cu multă verdeață și separeuri unde te poți „ascunde” cu jumătatea pentru o masă intimă. Mi-a plăcut și servirea, care a fost promptă. Nici nu ne-am așezat bine că a și apărut o domnișoară (cam nezâmbitoare și plictisită ce-i drept) care ne-a luat comanda; băutura ne-a fost adusă imediat, iar mâncarea a venit după maxim 20 de minute, timp suficient pentru a savura berea rece-rece. Bine, cred că mai erau doar două mese ocupate în afară de a noastră, deci nu se poate spune că i-am testat în condiții de high occupancy.

2 Mai

Aveam nevoie să plecăm de acasă. Era, pentru mine cel puțin, imperativ. Să ieșim din București, din rutina de weekend în care nu făceam mai nimic în afară de uitat la seriale și frecat manganul prin casă. Nu a mai contat că eram moneyless și că a trebuit să socotim fiecare leu. Mie și partea asta mi-a plăcut, mi-a adus aminte de taberele în care mergeam în copilărie.

Am luat trenul și ne-am oprit tocmai la 2 Mai. Eu nu mai fusesem acolo niciodată, dar sigur voi mai merge. Pentru că a fost liniște, curat, frumos. Pentru că locul unde ne-am cazat (un complex de căsuțe chiar mișto, care mi-a mai alungat din oroarea legată de statul la căsuțe) a fost minunat, o oază de verdeață și de liniște, în ciuda debitului verbal extraordinar al proprietarei, căreia îi mergea melița mai ceva ca ... an actual meliță. Pentru că berea e 4 lei și o cină gustoasă pentru două persoane nu a depășit 60. Tot să mergi la mare în condițiile astea!

Astrologie

Aveam în facultate o colegă care se ducea, din când în când, la o ghicitoare. Zicea ea că îi chiar spune lucruri pe bune. Mai aveam o colegă care era total împotriva acestei practici, pe care o considera păcat. Mă rog, nepoată de preot, se-nțelege pe undeva gândirea asta. Credea fata și în vrăjitorii de genul ațe legate pe la nuș ce colțuri. Chestii din astea SF.

Cu toate astea, la astrolog m-aș duce. Eu una cred în zodii. Anii de citit horoscoape mi-au dat de înțeles că sunt un berbec tipic și, în general, am observat că atunci când vine vorba de generalități, lucrurile se cam potrivesc. Nu cred în zodiacul zilnic, ăla pe care îl citești prin ziare, pentru că, în general, e făcut la mișto. Pe principiul, „tu ce zodie ești?” „Păăăi, vărsător.” „Și ce faci azi?” „Mă duc să-mi plătesc gazul și apoi ies în oraș cu soțul”. Și scrie horoscopul la vărsător că „Astăzi e posibil să dați bani, să plătiți niște facturi. La capitotul dragoste stați foarte bine, e posibil să vă facă soțul sau soția o surpriză, un cadou, poate o ieșire în oraș.” Sound familiar?

AMR... I don't give a fuck

Are băiatul ăsta al meu un talent câteodată de a spune niște chestii care mă fac să mă simt ca și cum m-ar fi călcat trenul. Durerea este, efectiv, fizică. Iar faptul că refuză cu încăpățânare să comunice cu mine în timp real mă derutează cu totul.

Motivele pentru care nu comunică sunt atât de stupide încât nici nu ar merita comentate. „Ca să te protejez”. Seriously? Suntem într-o relație în care se presupune că împărțim mai mult decât un dormitor și cheltuielie casei. Deschide naibii gura și spune ce vrei, ce simți, ce gândești, ce faci! „Așa sunt eu, nu-mi place să vorbesc”. Well, honey, go see a shrink, că ce faci tu nu e normal. Și apoi îmi spune că el știe mai bine decât mine ce înseamnă să fii într-o relație, că a stat nu știu câți ani cu nu știu cine. Who the fuck cares? Să fii într-o relație nu înseamnă doar să trăiești în aceeași casă cu cineva și să îți schimbi statusul pe Facebook, ci să împarți viața ta cu a celui de lângă tine. Iar asta presupune - guess what! - să comunici! Să vorbești despre chestiile mărunte, dar și despre cele importante, mai ales despre cele importante. Că o relație nu se construiește numai povestind ce ai mâncat la prânz.

Vocea rațiunii

- Când veniți acasă să vorbim de muzică?

- Păi... eu cred că o să vin în iulie cândva, că vine și Doru în țară.

- Și B.?

- Păi... nu știu, că ne-am cam certat.

- Da, mă gândeam eu și l-am tras de limbă pe fratetu. De ce v-ați certat?

- Au intervenit niște lucruri și nu știu cum o să fie, dacă mai facem ceva sau nu.

Restaurant Review: Alioli

Ne-am făcut obiceiul ca, o dată pe lună, să mergem la un restaurant. De obicei asta se întâmplă cam când luăm salariul, ca să nu ne facem prea multe procese de conștiință că dăm banii aiurea. Mie una îmi place să merg la restaurant din când în când, nu prea des, că nu ne dau banii afară din casă, dar e drăguț ca măcar o dată la câteva săptămâni să gătească altcineva în timp ce stai la o vorbă cu iubitul, fără distracții anexe gen televizor sau calculator.

Auzisem numai de bine de Alioli, atât de la prieteni, cât și din blogosferă, așa că am făcut repede-repede rezervare și, deși era una din zilele alea în care ploua și restaurantul e la ceva distanță de mers de metrou, ne-am făcut curaj să-l încercăm.

Ghidul noului proprietar - Contractul de furnizare a energiei electrice

În momentul în care te decizi să-ți iei locușorul tău, lucrurile sunt mult mai complicate decât crezi. Visul e frumos și e bine că ne focusăm pe cum o să arate căsuța noastră și ce viață frumoasă ne vom construi în ea, dar e posibil ca alergătura și birocrația din spate să te frustreze dacă nu ești pregătit pentru asta.

Una din îndatoririle noului proprietar este să transfere contractele de utilități pe numele lui - în cazul nostru, curentul și gazul. Eu m-am tot câcâit cu ele din diferite motive, în principal lene, că eu nu sunt an early bird și pune-mă să mă trezesc la 7 dacă vrei să nu mai ai viață cu mine.

Așa că după aproape trei luni de când am luat în primire căsuța eu încă nu am toate contractele făcute.

AMR 3

Teoretic, că practic... Practic nu știu ce se va întâmpla. Mâine ar trebui să împlinim un an de relație, poate relația cea mai reală din viața mea, cea în care m-am simțit cea mai eu. Și cu toate astea, planează desupra noastră o incertitudine care ne face (cred că și pe el, pe mine în mod sigur) să ne purtăm unul cu altul de parcă am fi străini. De parcă ne-ar fi frică să nu-l deranjăm pe celălalt.

Încă mă simt ca într-un film. Nu conștientizez cu adevărat că lucrurile astea mi se pot întâmpla. Am senzația că cineva chiar nu vrea să fiu fericită, că tot universul complotează împotriva mea. E o senzație nașpa rău, de care nu pot să scap.

101 in 1001: Buy a Lottery Ticket

It was the first lottery ticket that we bought together. We didn't win. We actually only got one number right, from the 18 that we put down. It was a fun thing to do together, and you know, it's always nice to dream about what you would do if you had that much money. Traveling, mostly. That's what I'd do, travel around the world. Or adopt an African kid. Buy a house next to an ocean, any ocean. You know, that kind of dreams.

Vent (2)

Am avut un weekend nasol din toate punctele de vedere. Unul din ăla în care parcă nimic nu a mers bine. Cu nopți nedormite, revizuit lucruri și relații, plus un eveniment de nedorit în viața oricărui om, despre care nu o să vorbesc, că nu a fost al meu, dar pe care l-am trăit acut prin prisma evenimentelor din trecutul propriu.

Ideea e că am ajuns la punctul la care logodna noastră nu mai e o certitudine și asta doare. Doare pentru că am investit imens în relația asta și în omul de lângă mine, lucruri care de multe ori nu s-au văzut pentru că... well, nu prea mai contează de ce. Ce e mai stupid este că motivul din care ne-am certat este exterior relației noastre, un element care nu ar trebui să fie implicat în nici un fel, și cu toate astea forțe care nu ar trebui să aibă nimic de spus în ceea ce ne privește exclusiv pe noi doi își bagă antenuțele.

Banii mei sau banii noștri?

Începând cu 2001, în Codul Civil s-au introdus reglementări cu privire la regimul bunurilor după căsătorie, prin așa-numitele convenții matrimoniale. Cred că toată lumea știe că, în vechiul Cod Civil, din momentul căsătoriei toate veniturile realizate de cei doi soți și toate bunurile achiziționate din aceste venituri (cu mici excepții, de exemplu moștenirile) erau considerate bunuri comune care, în cazul unui divorț, se împărțeau în mod egal.

Lucrurile s-au schimbat în noul CC - și în bine, dacă mă întrebați pe mine. Asta pentru că, la fel ca orice altceva, și căsătoria este o instituție care evoluează în timp și ceea ce era normal acum 20 de ani nu mai e normal acum. Gândiți-vă că a fost o perioadă în care majoritatea femeilor erau casnice; ei bine, era normal ca legea să le protejeze în caz de divorț - până la urmă, și job-ul lor (de curățenie, spălat, călcat etc.) era unul solicitant, de multe ori chiar mai solicitant decât cel al unui bărbat, și ar fi rămas pe drumuri dacă se întâmpla ceva.

101 in 1001: Try 5 New Cupcake Recipes from My Cupcake Calendar

1. Mini peanut butter cupcakes - I baked these for my birthday, but I ended up not taking them to work because they turned out way too hard. I may not have used the best chocolate chips, or I might have left them too long in the cold. I don't think I would try them again though, because there was just too much chocolate in them for my taste (they're basically a combination of chocolate, peanut butter and cream, no baking, so it's really just chocolate).

2. Ricotta cheesecake cupcakes (variation with blueberries) - I made these for my birthday also. I used a combination of ricotta and mascarpone, because I could only find one jar of ricotta in the store so I had to improvise. They were very good, not too sweet (I tend to add less sugar than the recipes say in all sweets I make, anyways), and the combination of cheese and blueberries is very tasty. I'm pretty sure I would try these again.

Smoking Sucks

Nu am găsit un titlu mai relevant pentru a menționa că m-am lăsat, chipurile, de fumat. Ca la AA meetings, voi spune că n-am mai fumat de mai bine de o săptămână. Pus și simplu am decis să mă las și asta a fost.

Se poate spune că decizia a fost oarecum influențată de vizita la expoziția Human Body de la Antipa, unde am văzut niște plămâni de fumători care m-au cam speriat, ca s-o spun drept, dar și de faptul că vrem să bebelușim și până acum succesul a fost zero și poate asta va ajuta procesul. 

De-a mobilatul: Ikea

Continuând aventura cu mobila, m-am gândit să vă povestesc puţin şi despre Ikea, deşi cam toată lumea ştie cu ce se mănâncă acest magazin.

De la Ikea noi am luat aşa: dulapurile din dormitoare, mobilierul pentru zona mea de toaletă (o măsuţă şi un corp cu rafturi), masa şi scaunele din living, măsuţa de cafea, mobilierul din balcon, chiuveta şi bateria de la bucătărie şi un dulap în baia lui B., plus ceva decoraţiuni.

Pentru început, voi spune că, pentru cei care cred că Ikea e un magazin ieftin, nu e chiar aşa. Da, au şi chestii ieftine. Dar cele care sunt calitative sunt al dracului de scumpe, cum au fost par exemple chiuveta şi bateria de la bucătărie, pe care am dat o groază de bani. Tot destul de scump a fost şi dulapul de la noi din dormitor, unul din gama Hemnes, pe care l-am personalizat noi în funcţie de necesităţile fiecăruia, cu rafturi, bare de umeraşe etc. Cu dulapul nu mi se pare că am ieşit mai ieftin decât dacă l-am fi făcut pe comandă în acelaşi stil, plus că e destul de fragilă construcţia şi nu ştiu cât o să ne ţină, deşi ei zic că are 10 ani garanţie. Vom vedea. Ideea e că nu am vrut să ne mai complicăm cu făcutul pe comandă, pentru că ar fi fost deja mult prea multe, şi am găsit varianta asta la Ikea care ni s-a părut mişto, mai ales că găsisem şi măsuţa de toaletă din aceeaşi gamă. Plus că se potriveau cu patul nostru din metal (am mai povestit eu despre dificultăţile în a găsi ceva să se potrivescă).

101 in 1001: Donate All the Clothes I Don't Use

With the whole new apartment thing and the moving, I seized the opportunity to get rid of some of the things I've been gathering for the past 11 years of renting. I couldn't believe, when packing everything, how much crap I managed to store in the old one-bedroom apartment where I've been staying for the past 7 years. I can't even understand where the hell did it all fit, seeing how we now have two bedrooms and the storage space seems less.

A lot of these things were clothes that I just hadn't used in a very long time. I still kept some old clothes, mostly stuff that belonged to my mother, also a very old, very frail traditional Romanian blouse that belonged to my great-great grandmother and which I never wore, because it falls apart, but which is extremely valuable (maybe I'll donate it to a museum at some point).

Restaurant Review: Livada cu Vișini

Am ieșit vineri seară cu echipa și am căutat un local mai departe de Centrul Vechi, unde să nu fie foarte multă gălăgie, astfel încât să putem vorbi în voie fără să urlăm unul la altul. Undeva unde să se și mănânce, preferabil mâncare românească (pentru că aveam un străin cu noi) și unde să putem sta la aer.

Așa am ajuns la Livada cu Vișini, loc recomandat de una dintre colege, unde eu încă nu ajunsesem. Restaurantul e undeva pe la Romană, în spate la ASE, adresă accesibilă ușor, în centru dar oarecum ferită de zgomotele domnului Magheru. Au și o terasă, lucru de care am profitat la maxim, chiar dacă nu era chiar foarte cald și mai bătea și un vânticel mai spre seară.

Raport de weekend

Ăsta trebuia să fie primul weekend de liniște de când ne-am apucat de apartament. Am terminat aproape totul, iar lucrurile care au mai rămas sunt micuțe de tot - montat dulap centrală (ăsta merge repede, doar să se întoarcă fratesu în București, că trebuie dat jos acvariul și eu nu am atâția mușchi); cumpărat AC; cumpărat taburet pentru măsuța mea de toaletă, pentru că acum stau cu unul din scaunele care ar trebui să fie pe balcon (asta înseamnă vizită în Ikea); cumpărat o aplică de perete pentru oglinda din baia mea. Cam atât.

Vineri seară am ieșit cu echipa (la Livada cu Vișini, poate o să scriu de asta cândva), că nu mai făcusem asta de mult, și am ajuns în club, la Bordello, unde am dat întâmplător de niște prietene pe care nu le mai văzusem de hăăăăt. Uitasem ce bine e să te distrezi „cu fetele”, la un cocktail mișto.

O bere

„Ies cu băieții la o bere. Nu stau mult.” zicea sms-ul de aseară. Iar bere, iar venit acasă amețit, iar ieșit fără mine, iar iar iar... Că o bere nu e niciodată doar una, iar cu statul puțin... well, s-a dovedit again că unitățile noastre de măsură a timpului sunt foooarte diferite, pentru că mi-a ajuns acasă pe la 2.

Și nu mă enervează că iese cu băieții la bere, deși eu nu prea sunt de acord ca asta să se întâmple chiar săptămânal, și mai ales on a school night. Și asta nu pentru că aș vrea să-l controlez, pentru că nu vreau să se distreze și altele de genul ăsta.

AMR 4

E puțin cam horror să organizezi o nuntă. Sunt foarte multe detalii care par fun la început și apoi, când începi să vezi prețurile, te simți cam strâns de cojones. Și eu n-am cojones.

Noi încă nu ne-am apucat efectiv și problemsul principal e că facem două, în părți de țară diferite, în condițiile în care noi cu greu ne putem mișca fundurile din București din cauze de job.

Pentru cununia civilă nu-mi fac extraordinar de multe griji. Restaurantul e booked și nu trebuie să plătim avans deloc. Vom ieși și foarte ieftin la meniuri pe motiv de rude de-al țînșpilea. La băutură, vom plăti numai ce se va consuma, restul ducem înapoi. Pentru prăji, mama soacră știe pe cineva. Trebuie să ne hotărâm cu invitațiile - va face tot ea o selecție, ne va trimite și vom alege. Practic, preocuparea noastră va fi să reușim să nu o luăm la fugă în cele 4 luni care au mai rămas și să ne cumpărăm rochia, respectiv costumul. (Cică vrea costum, deși spunea acum vreo două luni că nici la nunta lui nu va purta. Eu nu-l oblig. Imposibili bărbații ăștia)

101 in 1001: Kiss in the Rain

We were going to check up on our furniture order and pick the colors. It was a late afternoon, after work. It was raining, that kind of cold soaking rain that freezes your very soul. He kissed me and I forgot all about it.

Frustrări

Vineri mi-a picat o pietricică de pe inelul de logodnă. Sper că nu-i un semn.

B. are program săptămânal de ieşit la bere fără mine, de când cu noul job.

Azi mi-a spart bărbatul chiuveta cea nouă. Nu prea le cred eu, dar asta cu lucratul duminica a mai dus la lucruri screwed up în trecut.

Mă enervează ritmul ardelenesc de a face treabă. 

Iar mi-a întârziat, şi totuşi testele de sarcină se încăpăţânează să iasă negative.

Mâine iar îi luni, şi n-am făcut nimic weekendul ăsta.

Nu am chef azi...

N-am chef de nimic... dar de ninica-ninica și mai sunt și extrem de obosită nu știu de ce. Pe principiul, ești obo? Nu, plicti. Numai că eu sunt amândouă.

Trebuie să termin ceva la muncă până luni, o prezentare care, în mod normal, mi-ar face plăcere și pentru care m-am oferit voluntară, dar azi uite că nu-mi vine inspirația. Am de trimis scorecards, care sunt gata, dar mailurile trebuie să conțină ceva content motivațional pentru oameni și nici pentru alea n-am inspirație.

Trebuie să fac multe, dar singura chestie de care am fost în stare azi a fost să stau în scaun până au început să mă doară bucile și să mă dau pe net. Evident, m-am uitat la chestii legate de nuntă. Aia de la anul, că asta de acum, cununia civilă adică, nu prezintă mare interes pentru mine. Dar pentru nunta-nuntă, ohoo, câte lucrușoare frumoase am văzut! Pinterestul să trăiască! De unde pin-uiam doar tatuaje, acum am ajuns să bag în piuneze rochii de mireasă, voalete, pantofi și decorațiuni. Crap, mă transform în fată!

De Paști & 101 in 1001: Visit my home town

Trei zile la Durău nu sunt niciodată destule. Mai ales atunci când prinzi zile însorite, călduroase, care miros a pin și a pace. Și mai ales atunci când curtea este plină de lalele, râul plin de păstrăvi și sufletele pline de bucurie. 

Nu e destul nici să petreci doar o zi în Piatra-Neamț, cu bunicii dragi. Bubuca a făcut, ca în fiecare an, sarmale, salată de boef și pască cu smântână special pentru nepoată-sa, singura pe care o are. Nepoată-sa le-a prezentat bunicilor pe viitorul soț.

L-am anunțat pe tata că mă mărit și eu, în sfârșit. Într-un tête-à-tête cu B., pe când noi eram la slujba de Înviere, taică-meu, încurajator nevoie mare, i-a spus că nu credea să mă mărit vreodată, de dificilă ce sunt. Eu spun că nu sunt dificilă, ci doar nu s-a găsit, până la blondul meu, ăla care să fie destul de bărbat pentru mine. Na că m-am scos!

Început de mai

Soare. Cald. Primăvara e overrated. În București, cel puțin. Deja dormitul porno a devenit o necesitate. Și încă nu avem aer condiționat. Mă rog, nu avem noi încă multe, inclusiv parte din mobilă, dar asta e. Stress free, ăsta-i motto-ul meu pentru următoarele zile.

Că mă duc acasă de Paști. Încă nu sună ciudat să zic „acasă”, deși casa mea, acum cu acte, e aici. Dar nah, Piatra-Neamț e unde am trăit opșpe ani din viață.

Nu stăm mult, de vineri până luni, un weekend prelungit, că atât a putut B. să-și ia liber. Dar mergem la ai mei, la Durău. Munte, aer curat, oameni pe care nu i-am mai văzut de mult. Simt nevoia acută de a sta cu familia mea, fie și pentru câteva zile, mai ales după atâta timp petrecut cu socrii. De a vedea cu ochii mei cum e de fapt tata, că la telefon... well, el îmi zice că e bine.

101 in 1001: Buy 10 new books

I can't believe I finished with this item so quickly. And that I actually bought more than 10 books, but didn't list them all here. On the other hand... I do believe. I'm crazy that way, I would spend my entire salary on books if I could and didn't also have to eat in order to survive. So here they are, part of them...

1. Antonio Skármeta - El cartero de Neruda

2. Laura Esquivel - Como agua para chocolate

3. Isabel Allende - La isla bajo el mar

4. Isabel Allende - El cuaderno de Maya
5. Gabriel García Márquez - Cien años de soledad
6. José Saramago - Ensayo sobre la ceguera
7. Carlos Ruiz Zafón - El príncipe de la niebla 
8. Charlaine Harris - Dead in the Family: A True Blood Novel
9. Christopher Tolkien - Morgoth's Ring
10. Christopher Tolkien - The Peoples of Middle-Earth

Meciuri

Mai avem de terminat niște mobilă. Nu multă, doar cât să stăm stresați că nu e totul gata. E vorba de mobila pe care am făcut-o pe comandă, runda a doua, la aceeași firmă, ca să iasă la culoare și tot. Numai că deși prima oară totul a fost ok (mai puțin niște probleme la montaj, de care voi vorbi altă dată mai în detaliu), de data asta ne-au mutut absolut fiecare piesă de mobilier pe care am comandat-o. Dar așa, cât să-l facă pe B, care e cel mai calm om din lume în mod normal, să trântească și să înjure cum nu l-am mai văzut până acum. Și uite așa nici de-al naibii nu terminăm tevatura.

Cică vin să ne refacă, iar dacă nu fac cum trebuie nici de data asta, ne luăm banii înapoi. Om vedea. Eu una, m-am săturat de tot și am momente când zic că mai bine rămâneam în chirie.

De-a mobilatul: Staer

Am promis că, după ce terminăm cu toatele cele de făcut în casă, revin cu reviews despre diversele firme de la care am contractat diverse servicii. Încă trebuie să-mi fac curaj să vă povestesc despre aventura completă cu banca, dar am zis să încep totuși de undeva, și acel undeva va fi despre mobilă.

Ca o introducere, vă voi spune că nu o să vorbesc despre prețuri foarte în detaliu. S-au adunat atât de multe facturi și chitanțe încât mi-ar fi foarte greu să le pun cap la cap, și oricum nu e chiar dorința mea să știe lumea cât și pe ce am cheltuit. Ce pot să spun este că bugetul estimat inițial, de maxim 7000 de euro pentru mobilă, a fost depășit cu mult, pentru că nu pusesem în calcul toate chestiile micuțe pe care a trebuit să le luăm și care, la final, au umflat considerabil nota de plată. Iar cine ne spune că Ikea e ieftin... well, nu e chiar așa.

Vent

Am intrat în panic mode. Încă n-am învățat să nu mai over-analyze lucrurile și să nu mai iau fiecare detaliu să-l despic până când iese cu totul altceva decât s-a vrut inițial.

Ultimele săptămâni ne-au măcinat nervii la amândoi. B. cu noul job, un job pe care și-l dorea de multă vreme și de care este foarte încântat, dar dacă nu ia testul final, well... rămâne fără el. Amândoi cu mutatul, cumpărăturile, micile modificări care au tot avut loc în apartament. Eu, stresată cu banii, cheltuielile care parcă nu se mai termină, plus și socrii în vizită pentru trei săptămâni (!), perioadă care ar fi adus pe oricine pe culmile disperării. Eu zic că am rezistat eroic. Ei zic că, în ultimele zile, i-am făcut să se simtă în plus. Și de aici all hell broke loose.

101 in 1001: Bake Cupcakes

I love cupcakes and muffins, and I love to bake them. I don't always seem to find the time to do that, though, although they are easier to make than other sweets. But now that I have a better oven and I can actually set the temperature and other stuff, I won't have to wait double the baking time as I did before, so maybe I'll put my skills and recipes to good use.

I actually baked cupcakes and muffins two times since I set the list, the first time for my birthday, when I took two different types to work. One was chocolate something-or-other (I can't remember now which), the other one was a cheese-raspberry muffin. The second time was yesterday, for our apartment's first visit from friends. We had our future godparents to visit us and I made chocolate & almond muffins. Pictures below.

Ne-am mutat

Mai multe când o să am energie să povestesc, poate și cu puțin umor despre toate aventurile cu meșteri și socri. Partea pozitivă e că de azi rămânem singuri și putem să lucrăm la noi, că tot stresul din ultima perioadă ne-a măcinat nervii.

Bad, bad day

Azi i-o zi din aia proastă, în care nu vrei decât să te ascunzi sub pături și să mai visezi puțin la whatever crap ai visat toată noaptea. O noapte în care am dormit doar vreo două ore, inițial pe motiv de îngrijorări stupide că de ce e 3 dimineața și nu mai vine acasă, on a school night, și mai apoi din cauză de sforăieli intense.

O zi care nu prea vreau să se termine, deși de mâine intru în concediu o săptămână pe motiv de mutat și făcut curat în apartamentul unde stăm acum. Nu vreau să se termine pentru că nu vreau să am discuția pe care o plănuiesc încă de la 5 dimineața și la a cărei concluzie încă nu am ajuns, și care oricum nu va merge așa cum am imaginat-o eu, așa că, well, de ce mă mai stresez?

101 in 1001: Buy a New Dress

I don't go clothes shopping very often. I do a lot of "window" shopping, though, mostly online, and I make lists of what I would want to get, but more often than not, this doesn't mean I also buy stuff. But once a year or so, I feel the need to refresh my wardrobe.

This time, the shopping spree was quite extensive. I looked at my closet and saw I've been wearing the same skirts and shirts from two-three years ago. Which is not necessarily a bad thing - I usually invest in timeless pieces and quality clothes which do not fall out of fashion or deteriorate easily. It's easy for me, because my fashion style is business casual be it in the office or outside of it - I feel best in a skirt and shirt and very rarely wear jeans, not to mention that I almost never buy things that are the latest fashion, because I know I'd have to throw them out a season later. Plus I would just blend in with all the other women out there, and I certainly don't want to do that!

Alte aventuri cu apartamentul

Aș vrea să reușesc să scriu despre toate cele ce ni s-au întâmplat în ultima vreme, dar suntem amândoi atât de obosiți cu mutatul ăsta că nici să vorbim unul cu altul nu mai suntem în stare. Dar dacă mai rezistăm încă două săptămâni, ne declar eroi și ne voi ridica o statuie în mărime naturală în față la Family.

No, amu, pe scurt despre ultima perioadă...

Am avut aventuri cu canapeaua. Care canapea a ajuns cu o săptămână mai devreme decât era stabilit (aici puncte în plus Staer, puncte în minus noi, care ne-am bazat că vine azi și n-am făcut curat în living la timp). Și care canapea e muuult mai mare decât credeam noi că o să fie (deși o văzusem în showroom și măsurase bărbatul toate - dar realitatea bate filmul, cum s-ar zice). Așa că o seară întreagă am tot făcut permutări (noroc că-i modulară) să vedem cum încape mai bine în sufrageria noastră care ne părea foarte mare și acum... oh well. Ideea e că am găsit poziția cea mai bună (care e fix invers decât proiectul inițial) și am reușit să facem să încapă și fotoliul, pe care nu-l văzusem în showroom, doar în poze, și care și ăla e foarte mare. Noroc că-i comod rău, altfel regretele post-achiziție ne-ar fi făcut nervi mulți.

101 in 1001: Play a New Board Game

A couple of weeks ago we spent an evening with some work buddies, at a board game night. That was how I made acquaintance with Risk, a strategy-type board game.

Risk is one of the easiest games I've played from this genre and it was quite fun, although all the instructions were in French and you guys know how much I love French. You basically need to conquer the world, and also have individual assignments which you have to complete in order to win the game, like conquer a specific continent or occupy 5 different territories by crossing the oceans.

It was pretty fun, though a bit too simplistic for my taste. I like the more colorful and complex games, like my current favorite, Game of Thrones the board game.

The evening was spiced up by great friends and I had the surprise of seeing my fiance getting along amazingly well with the host's 3-year old kid. He may make a great father after all =)).

(I also got Dixit for my birthday, I can't wait to actually get to play it!)

101 in 1001: Paint a Wall in Purple

I have tons of stuff to tell you guys about my adventure with the apartment, especially in the furnishing department, but for now, I'll leave you with the first stages of my work of art - the Purple Wall. Sounds like the title of a song.

I know the picture (taken with my shitty Blackberry phone) doesn't really show that the wall is purple, but trust me when I say it is. I'll take more pics when everything's ready and post them on Facebook.

So another completed item on my list. :)

101 in 1001: Get Engaged

I have about 15 posts in draft that I have to complete, many of them from the 101 in 1001 list, and I have to find the time to complete them. This is about my engagement.

Și o să scriu în română, din motive de emoții și negăsire de cuvinte. 

În realitate, noi ne-am decis să ne căsătorim de ceva vreme, cred că prin perioada sărbătorilor de iarnă, dar nu mă ceruse-ceruse și nici inel nu aveam. Și l-am stresat eu destul de mult, cred, cu chestia asta. Eram decisă să nu mă mărit fără să mă simt și eu logodită o perioadă. Yep, I'm a sucker for romantic crap.

Așa că nah, omul s-a conformat și mi-a făcut surpriza fix de ziua mea. Cum s-a întâmplat toată chestia, asta-i o poveste scurtă, da' faină. Și mi-a dovedit că, deși B se laudă că la el a murit romantismul de mult, well, nu l-a și îngropat și mai are câte un zvâc din ăsta de mă dă pe spate din când în când.

101 in 1001: Buy an Apartment

I'm a little bit behind with updating my blog, as I've been really busy with work and with the apartment, so I have quite a lot of things pending that I want to write about, including some of the things on my 101 in 1001 list.

As I was mentioning in a previous article, I got my apartment. The mortgage process is finally over and I am, by all intents and purposes, owner of my own home. It's been a long process, which lasted about 2 months, and we still have a lot of things to do in the furnishing department, but we will move in by the middle of April.

I am taking the last of the paperwork to the bank today and I still have to move the utilities under my name, but at least this part is over, and we can move on to the fun stuff, like decorating.

More 101 in 1001 to come...

Prima Casă (7)

Sunt proprietară!!!!!!!

Da, da, știu că cei care nu sunt de acord cu idea de credit for da din cap disprețuitor și vor spune că nu sunt proprietară cu adevărat până când nu termin de plătit creditul, și știu și eu că mi-am vândut sufletul băncii pentru următorii 30 de ani, dar totuși... E pe numele meu, deci e a mea!

Și până la urmă, avantajele față de o chirie sunt destule. Pot face ce vreau eu în casa respectivă, pot bate cuie unde vreau și desena pe pereți dacă mi se pune pata. Pot să-mi mobilez apartamentul cum vreau eu. Pot face absolut orice fără să cer permisiunea nimănui. Am 3 camere versus 2. Rata e mai mică (semnificativ) decât chiria.

Cum mobilezi un apartament. Part 3

Pentru că astăzi ne-a venit o parte din mobilă, recte dormitorul (aproape complet), am zis să fac un update la partea cu mobilatul, pentru a vedea cam ce s-a întâmplat vs. ce plănuisem iniţial că se va întâmpla.

Cum ziceam, avem mare parte din dormitor. Asta se traduce în "una bucată pat maaare, din fier forjat", compliments of Kika. Ok, so patul nu e chiar din fier forjat, e din metal cu aspect mai uzat, dar e pe stilul pe care mi-l doream eu de multă vreme. Are şi baldachin - şi acum să vedem cum va arăta de fapt totul în dormitorul nostru, care e destul de mic. Dar, până la urmă, contează să ne placă nouă şi mai puţin să respectăm cine ştie ce reguli de stil impuse de alţii.

Prima Casă (6)

A venit aprobarea de la fond!!!!!!!!

Dosarul a stat la ei o săptămână și o zi, deci foarte decent.

Săptămâna viitoare trebuie să îmi fac timp printre job și alte alea să mă duc să semnez și actele. Cel mai probabil joi.

Acum să terminăm cu mobila. Încep să mă enervez pe tipul cu care o facem că nu reușește să-și facă timp (de 2 săptămâni) să ne vedem să ne arate desenele. Dacă nu ne întâlnim nici sâmbătă, cred că o să caut pe altcineva.

De casă, de noi, de di tăti

Sâmbătă am primit cheile de la apartament. Nu e încă totul gata pentru că parchetul a fost pus cu picioarele prima oară și se mișca mai ceva ca valurile Dunării, așa că a trebuit scos și pus din nou. Activitate care, sper eu, se finalizează în această săptămână. Dar avem cheile și putem, încet-încet (că altfel nu se poa' din lipsă de timp), să ne apucăm de curățenie și mobilă. Nu, nu a venit încă răspunsul de la fond.

***

Vineri seară am comandat (și plătit - oh my!) una bucată canapea și una bucată fotoliu pentru sufragerie. Când o să se termine nebunia, sper să reușesc să fac un post separat despre diverșii furnizori de mobilă (hopefully pe post de reclamă, nu anti-reclamă).

***

101 in 1001: Publish at least 20 blog posts

The previous post made 20. Not much else to say here, I'm happy I started to write again!

Now "only"  97 things to do from my list :D

Prima Casă (5)

Am primit aprobarea finală de la bancă și astăzi sau mâine dimineață va pleca dosarul la fond.

Yey pentru că nu a trebuit să mai refac alte țânșpe mii de acte, că m-am cam săturat de alergat în dreapta și-n stânga.

Domnișoara de la bancă mi-a spus că din dosarele pe care le-au avut ei, cel mai mult a stat la fond o săptămână și 2 zile. Eu zic hai, maxim 2 săptămâni și se termină balamucul (mă rog, nu se termină, că mai e de făcut CVC, de trecut diverse utilități pe numele subsemnatei, plus mobilă și alte alea șamd. Dar totuși se termină.)

101 in 1001: Visit 5 new cities (1) - Cluj-Napoca

I need to travel more, so I've set myself a small target of seeing 5 new cities in the next two years. I hope there will be more than 5, but start small, right?

Cluj-Napoca is one of cities I've wanted to see for a long long time. I've never had the chance to go there until this February, and it was all thanks to the CFR-Inter game in Europa League, otherwise I fear I wouldn't have seen it so soon.

I might have been living there now, if only I hadn't insisted to go to the uni in Bucharest instead of Cluj - a decision I don't regret whatsoever, but now, seeing this beautiful city, I realize I would have had a lot of fun going to school there.