SexNoSex

“Male chauvinist pig!” obisnuia să-mi zică Jezza când o supăram cu ceva. Desigur, fiind latino, o supărau o mulţime de chestii la mine. Era temperamentală, se aprindea din orice, îi trecea la fel de repede şi îsi amintea din nou într-o clipită. Îi zâmbeam şi încercam să o iau în braţe şi să o liniştesc. O sărutam pe gât, in spatele urechii, pe linia părului şi îi şopteam: “Nu spune asta, ştii că nu e adevărat, stii că iubesc femeile...”. Se zbătea şi încerca să scape, nu pentru că nu îi plăcea, dimpotrivă, ca să fiu sincer nu ştiu dacă zona ei erogenă cea mai intensă era clitorisul sau gâtul…. din îmbrăşişare si din zbaterea ei reuşeam să o imobilizez fără să-şi dea seama, o întorceam cu spatele la mine şi ii cuprindeam sânii cu mâinile, avea o reactie ciudată, câtă vreme mainile mele stăteau pe sânii ei degetele ei îmi strângeau încheieturile până se albeau, si nu putea să-mi dea drumul orice s-ar fi întâmplat. Îi aplecam după aia capul pe un umar cu buzele, de obicei pe stângul, si ea, in cele din urmă se abandona aşteptând probabil o nouă sărutare pe gat. Era momentul în care îi respiram puţin în ureche, până o simţeam că se înmoaie şi incepe să respire mai repede, după care îi şopteam: “Ştii că iubesc femeile, ba chiar sunt de părere că toată lumea ar trebui să aibă câte una.”

Scurt

Vine cate un moment cand nu te mai poti minti la infinit. Un moment in care pricepi in cele din urma ca oameni pe care ii iubesti, oameni fara de care nu vezi cum ai putea trai, oameni langa care ti-ai imaginat si pe existenta carora ti-ai planificat tot viitorul, pur si simplu nu simt la fel. Intelegi ca in viitorul lor tu nu ai un loc prestabilit, nu reprezinti o necesitate. Intelegi ca daca esti pe acolo pe undeva, sau pe dincolo, sau... whatever, e suficient.

mi-e dor

Băiatul care nu s-a maturizat niciodată.

“Ştii, cea mai nasoală parte e să stii ca se poate, pricepi?” m-am foit in scaun. “Adică să stiu că, dacă nu mai iau pastilele, chiar şi pentru o zi, pot zbura din nou. Simt chestia asta, nu ştiu cum să-ti explic, chiar dacă nu o cred. Asta mă supără cel mai rău.”

“Şi... ai mai avut vise de astea ciudate?” mă întreabă ea jucându-se neglijent cu papucul de casă.

“Nu.” O mint privind peste umărul ei la perdeaua care fâlfâie uşor.

“Asta e bine.” Concluzionează şi incepe să-şi facă de lucru cu mousele pe ecran... finalul tradiţional al conversaţiilor noastre. Nu o privesc, ma holbez la fereastră.

“Nu cred...” şoptesc...

missed call

Se întâmpla de luni de zile. Telefonul începea să sune la două noaptea şi, cand răspundeam, o voce răguşită zicea: “măine...” şi închidea. De la o vreme am început să-l pun pe silent inainte să mă culc. L-aş fi pus şi în seara aia dacă nu aş fi fost atat de obosit. Dar contul Samsung mai avea cateva zile până la predare şi toti din birou eram terminaţi.

M-a trezit sunând la două. “Ştiu!!! – am zbierat in microfon. “ Mâine, mâine, mâine, ce dracu e mâine?”

“Ieri... “ a cârait vocea răguşită.

“Şi a închis”

Ultimii

Fantana se umple incet incet, tot anul, filtrata din misterioasele subterane ale satului pana la buza. La festival, cele 24 de familii se aduna in piata si urca scarile ca de fildes ca sa-si scufunde galetile si sa-si ia partea.

Prima familie ia de sus, unde fantana e clara, limpede si luminoasa. O amesteca cu vin si o vand repede. Intr-o luna nu mai e nici un strop.

A doua familie umple galetile din adanc, unde fantana e intunecoasa, albastra si secretoasa. O amesteca cu lacrimi de fecioara, de unde si pretul urias. Au o clientela foarte selecta.

Chestia asta continua toata ziua. Unii amesteca prada cu fructe, altii cu ierburi amare. Unii fierb totul pana la consistenta unui sirop cristalizat, altii o dau animalelor marcate pentru macelarire.

Ultima familie nu are galetzi. Coboara in fantana secata si-si imbiba zdrentele in care sunt infasurati si parul niciodata tuns in ultimele baltoace de pe fund, apoi storc totul in sticle maro murdare pe care le insira pe rafturi nesfarsite in pivnita, tunele lungi dedesubtul locuintelor lor macabre. Nu vand nimic. Intr-o buna zi, in curand poate, pivnita se va umple.

Nimeni nu stie ce se va intampla dupa aia.

Marea de iarba

"Balena îi un animal hiclean si destrabalat." zice batranul cu parpalacul lung si jegos in timp ce se apleaca spre mine suficient cat sa-i miros respiratia acrie de bere trezita. E neras, cu ochii injectati. "O urmaresc pi valuri de ani de zile si acu am incoltzit-o aici."
Ma rasucesc si privesc carciuma mizera si intunecoasa. "Suntem in Urziceni" îi zic.. "în inima Baraganului"
"Acu' pricepi di ci o fost asa di greu sa o gabjesc?" ranjeste el stirb, apoi ingheatza: "ieti-o, ieti ca vini!"

Sub picioarele noastre, scandurile de lemn ale dusumelei jegoase se indoaie, scartaie ca apucatele si, una cate una, incep sa sara din cuie.