File dintr-un jurnal ingalbenit de timp...

 ...Si el i-a zis: "Nu cauta ceva ce stii ca n-ai sa gasesti vreodata...
Nu incerca sa cauti soare acolo unde sunt doar nori...
Nu bate la usi inchise cu doua zavoare...
Unul ti se va deschide intotdeauna, celalalt se va inchide de doua ori...
Nu cere celorlalti intelegere, caci vei primi doar compasiune...
Nu confunda EU-l tau cu egoul... Nu's acelasi lucru...
Daca cel din urma poate fi slefuit, primul niciodata...
Nu iti pune masca atunci cand balul se tine in interiorul propriei inimi...
Apari in straiele tale, cu fata udata de roua de dimineata
Si doar atunci vei impresiona multimea...
Nu sufla catre cei care nu pot suferi de aceeasi boala cu tine...
Imunitatea lor se va inzeci cu fiecare suflu de-al tau...
Nu-ti cauta regasirea la cei ce si-o cauta inca pe-a lor...
Nu te grabi in a-ti deschide sufletul si fii prevazator cu cei ce-o fac,
Multe sunt ca niste carti prafuite uitate in biblioteca de ani buni,
Si pe care numai o curiozitate masochista te poate indeamna a le rasfoi.
Fii rezervat cu asteptarile tale, dar nu cade in plasa asteptarilor celorlalti.
Nu te arunca imediat in bratele sirenei, caci ea te va atrage...
Insa pana la ea o sa fii lovit de valuri si stanci.
Si o sa apari in fata ei slut si-o sa se sperie.
Lasa timpului ragaz sa treaca, dar opreste-l la tine cand il prinzi...
Nu accepta provocarea iluziilor de a juca scrabble cu tine...
Vor folosi cuvinte care exista, dar de care tu n-ai auzit vreodata.
Nu risipi averea ta cu sarmanii ce nu stiu a se folosi de ea,
Si cel mai important... Daca increderea ta sta in speranta,
Nu uita ca nazuintele devin realitate numai pentru putini alesi ai sortii.
Tu multumeste-te ca existi ca OM si fii fericit ca nu esti ALES.
Si asta pentru ca soarta poate fi parsiva,
Te ridica atunci cand esti sus, dar te loveste si mai tare atunci cand esti la pamant."
S-a prefacut ca-l asculta dar si-a urmat drumul catre nicaieri...
Si cand a vazut cum e acolo unde iluziile se transforma numaidecat in durere
S-a intins si a asteptat fara puterea de a se opune vulturii singuratatii
Sa se infrupte din spiritu-i slabit ...
Si acestia stau si acum la masa nesfarsitului festin
Devorand pe bietul care a cersit cu disperare caldura
pe peroanele reci ale garilor in care opresc doar trenuri cu dezamagiri.

Calcand pe cioburi de resentimente...

Nu pot sa nu observ cum lumea pe zi ce trece este tot mai rea, ca oamenii urmaresc numai atingerea intereselor personale prin orice mijloace cu un egoism demn de o cauza mai buna, cum incalca semenii mei orice principii pentru a le fi lor, si numai lor bine, cum sentimentele adevarate au ajuns sa fie considerate apanajul fraierilor in ratacirile lor prin concretul iubirilor conditionate si interesate material, cum orice mana intinsa spre ajutorarea cuiva se transforma intr-o lovitura de bumerang ce se intoarce cu putere inzecita, cum dragostea de oameni e mazgalita de "artisti" ai prefacatoriei si transformata in slabiciune bolnavicioasa, cum gandul de bine e vazut drept cel mai necurat si dubios refugiu in calea furtunii de ganduri meschine, cum refuzul de a renunta la principiile sanatoase te afunda intr-o mare de anonim si nerecunoastere... Acum calc descult pe cioburi de resentimente si nu ma tai in ele, asemenea unui fachir inghit sabia rautatii ce nu taie nici ea, si ma intind pe-un pat de cuie boante, si-astept sa treaca peste mine nepasarea...

Praf în vânt...

Suntem praf în vânt,

suntem tăcerea dinaintea furtunilor din suflete,

suntem strigătul de durere al universului,

suntem sclavi vânduți nemărginirii,

suntem slugile credincioase ale unui Cupidon parșiv,

suntem trista și impasibila trecere a timpului,

suntem roțile ruginii ale mecanismului ce învârte pământul,

suntem neputința de a crede în noi înșine și refuzul de a crede în ceilalți,

suntem cântecul de leagăn al unei clipe ce numai divinitatea o poate măsura,

suntem sufletele pierdute în căutarea fără de sfârșit a utopiei,

suntem nemuritoarele versuri ale unui poet nebun,

suntem TOTUL, și totul este PRAF IN VANT...

Caut pitzi roz și proastă, că doar n-o iau de nevastă :))

       După lungi și obositoare căutări, după suflet pus pe tava și gătit la foc iute de bucătărese nepricepute, m-am gândit și la varianta asta ("prea târziu" ar spune mulți: "fraiere, ce-ai așteptat până acum?"):
- ieșit în club de fitze (parcă așa se scrie nu?)- check.
- împrumutat mașină (aici e de lucrat că nu e de fitze, nu am și nici nu cunosc pe cineva sa dea pe mâna mea așa ceva)- check.
- parfum fin (din Europa, că nu se simte diferența), cămașă albă cu cravata neagră (nod subțire spre deloc), pălărie a la Michael Jackson (tre' să aibă ăl bătrân ceva de genul ăsta prin dulapul cu amintiri, lângă fata care face cu ochiul dacă te uiți dintr-o parte)- check.
- mers țanțoș și privire galeșă, ușor hepatică, postură de-un sictir anacronic,  colț de bar închiriat cu ora și băutură fină în pahar, pe care o amestec nervos așa cum tsunami-ul tulbură o mare liniștită.- check.
- bălăngănit suav al zonei superioare a corpului (cu precădere capul, ca să se vadă că îl am la purtător) pe o muzică ce face ciocanul sa bată agonizant în nicovală (simt nevoia, nu știu de ce, să precizez că astea sunt oscioare ale urechii, și nu unelte)- check.
- aștept melodia potrivită să o trag de mână pe domnișoara ce își etalează rozul mai ceva decât își etalează dosul și scrută din priviri mișcările mele de moonwalk pe o baladă rock a unei oarecare trupe... Scorpions sau ceva de genul (chiar, de ce o pune dj-ul ăla așa ceva într-un CLUB nu știu)... în fine, încercăm amândoi câțiva pași și dacă vedem că nu ne iese ne retragem "timizi", moment de pauză între Inna și Connect-R numai bun pentru a-i cere numărul de telefon (nu stiu dacă o să-mi fie de mare folos după noaptea asta, dar cică așa se face)- check.
- sună telefonul "la sanchi" (nici nu știu dacă mai e telefon sau e computer, atât au avansat ăștia cu tehnologia), îl scot, și surpriză... din buzunar iese și cheia unei mașini, cheie pe care o arunc pe masă, de parcă aș mai avea trei rânduri de chei; ea se uită sașiu, cu un ochi după telefon și unul după cheie (deja nu mai contează cum arăt și poate ar fi și mai bine dacă nu aș mai deschide gura)
- Dragă, mai bem ceva? "Sigur că da... la tine sau la mine?" spune ea fâstâcindu-se grețos. Cum niciunul dintre noi nu ține foarte mult la băutură, nu cred că mai contează la care dintre noi am ajuns, și faptul că mașina a rămas în parcare, iar noi am luat taxiul... Și ce amoruri, și ce dragoste... și ce scurt... E duminică, ea nu mai e în pat... lasă doar un bilet cu : "să mă suni". Eu arunc bilețelul... fac un duș și lenevesc a prost și pagubă cu o bere caldă și trezită alături și cu gândul la pitzi roz și proastă, dar nu la cea de cu o noapte înainte, ci la cea de săptămâna viitoare.
          O singură nedumerire am, dacă după ce îmi dau seama că nu pot fi personajul de mai sus (resimt o repulsie aproape cronică față de astfel de indivizi și astfel de comportament), voi mai putea fi oare la fel de lucid încât să mă întorc la cele lumești, adică să apreciez o muzică bună, un comportament decent, o haină care să mă reprezinte și niște mișcări firești?... De un lucru voi fi însă sigur, și anume că pentru nimic în lume, nici măcar sau poate cu atât mai puțin pentru o femeie, nu trebuie și nu merită să te schimbi, atât timp cât ești destul de inteligent încât să conștientizezi că oamenii adevărați știu să aprecieze sinceritatea, dragostea dezinteresată, decența, respectul reciproc, și bunul simț, iar dacă nu vor sau nu știu să se comporte ca atare, poate nu merită efortul de a fi încercat să-i cunoști și să le acorzi importanță.

Trădarea clipei

În fuga ei tu vezi s-alergi doar înapoi.
Te-nșeală, tu nu știi însă s-o trădezi...
Te ceartă și tot ea te împacă apoi,
Te minte... și te face să o crezi.

Când o alergi, ea stă încremenită.
O prinzi și vrei pe veci să fie doar a ta.
Ea vrea să fie și trădată, și iubită,
Când vrei însă să plece, ea voiește să stea.

Ea este doar o parte a timpului netrebnic
Iar tu ești joc al nebuniei sale hâde
De inocența ta va profita ne-îndoielnic
De vrei să scapi de ea, nu ai unde te-ascunde.

Tu vezi în viitor dulcea scăpare
Și-ți pare-a fi să zbori tot mai ușor...
Ea simte iar nevoia de trădare
Și-ți taie-avântul brusc, necruțător.

Ea este Clipa, un înger decăzut între luceferi...
Rostind șoptiri, trecând fulgerător...
Din ale sale gheare puțini pot scăpa teferi
Ea e nemuritoare, tu... simplu muritor.

De veghe la căpătâiul unei șoapte...

Veghez desculț și abătut la căpătâiul unei șoapte.
Încerc s-o țin în viață, promit c-am s-o ascult,
Tremur de teamă, nu voi s-o las să piară-n noapte,
Încerc s-o fac să înțeleagă cât o iubesc de mult.

Pe buze stă sfârșită, lipsită de putere,
Vrea să se facă auzită, să fie înțeleasă...
Se simte însă slabă, răpusă de durere,
Și este tot mai tristă crezând că nu îmi pasă.

Se-agață de-ancora lansată în marea de regrete
Dorind să se salveze de cruda, neagra moarte...
Se vrea rostită, nu doar pictată-n reci portrete
Și vrea să-i fiu aproape... simțind că sunt departe.

C-o ultimă putere rostește sfâșiată: "te iubesc".
Și moare fericită, și-ajunge-n raiul șoaptelor din noapte,
De-acum e conștientă că numai pentru ea  trăiesc...
Veghind desculț și abătut la căpătâiul unei șoapte.

Treimea laică: bărbatul, femeia, și sfintele legăminte dintre ei

Am scris aceste rânduri într-o seară de duminică, la emisiunea Alexei de la radiolynx.ro, încercând să găsesc un răspuns, ba nu, să  lămuresc întâi pentru mine, iar apoi pentru ceilalți, așa cum știu mai bine, ceea ce unii încă mai consideră a fi o întrebare existențială, una a cărei cheie a deslușirii stă, cred eu, pe de o parte în înțelegerea și tolerarea misoginului din fiecare dintre noi, și pe de altă parte, în pasajele de rațiune eludate ale fiecăruia dintre aceia ce văd în bărbat fie omul absolut, fie zeul suprem, și anume: "e mai ușoară sau mai grea viața alături de o femeie?"
Adică da, întrebarea se pune așa, "e mai ușoara sau mai grea viața alături de o femeie?", astfel că nu intră în discuție eventualitatea de a nu avea o femeie alături, ci doar felul în care fiecare vede viața alături de ea.   Eu aș spune astfel: bărbatul își face singur viața mai grea din momentul în care decide că poate trăi fără o femeie alături, și și-o poate face infinit mai ușoară realizând cât de importantă ar fi o femeie în viața sa.
Să afirmi că viața e mai grea alături de o femeie înseamnă să-ți negi practic propria ființă și rostul tău în această lume, ca bărbat. Să-ți negi credința în lume și în frumosul ei, în puterea dătătoare de viață, în fragilitatea aparentă a celei care te completează, în cea care te poate transforma în misogin, fără ca măcar să realizezi asta sau fără a găsi puterea de a recunoaște acest lucru.
Să spui ca viața e mai grea alături de o femeie înseamnă să îți refuzi menirea de a fi bărbat în adevărata putere a cuvântului, să-ți găsești propriul nul absolut și să arunci asupra-ți blestemul de a nu putea evolua dincolo de acesta. Să te afunzi în abisul refuzului de sine și de viață, să iți semnezi propria sentință la rece, la nestatornicie, la căutarea fără de sfârșit a rațiunii de a trăi. Și nu spun aceste lucruri neapărat pentru a aduce o banală odă femeii, convins fiind de valabilitatea acestor idei și atunci când rolurile bărbat- femeie se inversează, ci în speranța că fiecare dintre aceia care citesc aceste rânduri și cred ca viața e mai grea alături de o femeie vor realiza că de fapt doar le este greu să recunoască puterea unei femei asupra lor.
Extrapolând, dacă aș fi pus să găsesc o conexiune laică la Sfânta Treime, pentru mine aceea ar fi formată din bărbat, femeie, și iubirea și înțelegerea sfântă dintre cei doi. Orice om care alege să trăiască o viața înafara acestei treimi sau negând dreptul unuia sau altuia dintre cele trei elemente de a se afla acolo, își păcălește propria fire și face jocul unui destin hâd, potrivnic, lovind cu o putere dusă până la masochism în propriul său  "EU".