Euric

Date personale
Euric

Nume la naștere	Aiwareiks
Născut	420 d.Hr.^[1]
Decedat	28 decembrie 484 d.Hr. (64 de ani) Arles, Arles-Crau-Camargue-Montagnette^⁠(d), Franța
Părinți	Theodoric I
Frați și surori	Theodoric al II-lea Thorismund[] Retemeris[][[Retemeris (son of Theodoric I)\|]] Federick[] Himnerith[][[Himnerith (son of Theodoric I)\|]] wife of Rechiar[*]
Căsătorit cu	Ragnagild[*]
Copii	Alaricus II[*]^[2]
Ocupație	suveran
Apartenență nobiliară
Titluri	king of Wisigoths[*][[king of Wisigoths \|]]
Familie nobiliară	Dinastia Balti
king of Wisigoths[*][[king of Wisigoths \|]]
Domnie	466 d.Hr. – 484 d.Hr.
Predecesor	Theodoric al II-lea
Succesor	Alaricus II[*]
Modifică date / text

Euric, numit și Evaric (în gotică 𐌰𐌹𐍅𐌰𐍂𐌴𐌹𐌺𐍃, Aiwareiks; n. 420 d.Hr. – d. 28 decembrie 484 d.Hr., Arles, Arles-Crau-Camargue-Montagnette^⁠(d), Franța), fiul lui Theodoric I, a domnit ca rege (rex) al vizigoților de la uciderea fratelui său, Theodoric al II-lea^[3], din 466 până la moartea sa în 484.

Biografie

Euric s-a născut între 420 și 430, fiind cel de-al treilea fiu al regelui Theodoric I, care a murit în 451 în Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice împotriva hunilor și ostrogoților. Frații săi, Thorismund și Theodoric al II-lea, i-au fost predecesori ca regi. Nu se știe nimic despre tinerețea sa. Probabil că a crescut în capitala gotică Toulouse și a servit în armata romană, la fel ca fratele său Frederic. Numirea lui Euric ca rege a fost tipică pentru succesiunea gotică din acea vreme, în care succesiunea ereditară permanentă nu era obișnuită. Puterea se obținea prin violență și cu sprijinul aristocrației^[4]. Euric a devenit rege prin uciderea fratelui său mai mare, Theodoric, în 466, la Toledo^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]. Acest act nu a fost motivat de simpatiile romane ale fratelui său, ci mai degrabă de setea de putere a lui Euric. Sidonius Apollinaris l-a descris ca fiind hotărât, inteligent, dar și un persecutor tiranic al episcopilor catolici^[10].

Războaiele împotriva romanilor

Răscoala și independența față de Roma

După urcarea sa pe tron, Euric a continuat politica externă a fratelui său, dar a încercat totodată să pună capăt alianței cu Imperiul Roman de Apus. Criza izbucnită în 468, după înfrângerea flotei aliate romane în războiul împotriva vandalilor, a fost pentru Euric punctul de plecare pentru a se declara monarh independent în Galia. În numele lui Euric, milițiile gotice din Spania s-au răsculat. Orașele Mérida, Braga, Zaragoza, Pamplona și Clunia au fost ocupate sau înarmate^[11], amenințând grav stăpânirea romană din Spania.

Încercarea împăratului Anthemius de a forma o coaliție antigotică a fost lipsită de succes. Euric a distrus în sudul Galiei o armată imperială care pornise la război împotriva lui din Italia.

Bătălii în nordul și centrul Galiei

Încercarea lui Euric de a prelua controlul asupra nordului Galiei a eșuat din cauza rezistenței puternice a galo-romanilor și a francilor conduși de Childeric I în 469. La fel ca Theodoric al II-lea înaintea sa, a suferit o mare pierdere lângă Orléans. După înfrângere, Euric s-a întors în sud. Datorită trădării lui Arvandus, prefectul Galiei, a reușit să înfrângă o armată trimisă de conducătorul britan Riothamus în ajutorul romanilor^[12]^[13]. O altă victorie a fost obținută în bătălia de lângă Arles, care i-a permis să cucerească regiunea Berry. Ca urmare, Euric a obținut o poziție puternică în Provența. Doar prin rezistența dârză din Auvergne, centrul Galiei, au mai putut romanii să-i țină piept.

Războaiele din Spania și Italia

După obținerea independenței, Euric a început un nou război împotriva romanilor. În 472 a cucerit cea mai mare parte din Hispania. Doar nord-estul, având ca centru orașul Barcelona, a rămas în mâinile romanilor. Încercarea sa de a-și extinde puterea în Italia a eșuat din cauza intervenției diplomatice a împăratului Glycerius în 473. Cu toate acestea, împăratul Iulius Nepos, succesorul lui Glycerius, care avea nevoie de sprijinul goților, i-a cedat lui Euric în 475 Provența, precum și regiunea din jurul Barcelonei.

Separarea de Imperiul Roman

Regii vizigoți anteriori domniseră oficial doar ca legați ai împăratului roman; Euric a fost primul care și-a declarat independența deplină față de împărații marionetă. În 475, l-a obligat pe împăratul apusean Iulius Nepos să-i recunoască independența deplină în locul statutului de foederati, în schimbul retrocedării regiunii Provența din Galia. Cetățenii romani din Hispania i-au depus apoi jurământ de credință lui Euric, recunoscându-l drept rege al lor. În același an, Clermont i s-a predat după un asediu lung, iar episcopul său, Sidonius Apollinaris, a cerut pacea.

Euric a fost unul dintre cei mai învățați dintre marii regi vizigoți și primul care a codificat oficial legile poporului său. Codul lui Euric, emis probabil în jurul anului 476^[14], a codificat legile tradiționale care fuseseră încredințate memoriei unor specialiști desemnați, care învățaseră fiecare articol pe de rost. El a angajat la curtea sa numeroși nobili galo-romani, cum ar fi Leo din Narbonne.

La moartea din cauze naturale a lui Euric, în 484, Regatul Vizigoților cuprindea o treime din Franța modernă și aproape întreaga Peninsulă Iberică (adică cu excepția regiunii Galiția, extinsă pe atunci până în bazinul fluviului Douro, în Portugalia de astăzi, și guvernată în acel moment de suebi).

„Norocul națiunilor a depins adesea de accidente; iar Franța își poate atribui măreția morții premature a regelui got, într-un moment în care fiul său cu soția sa Ragnachildis, Alaric al II-lea, era un prunc neajutorat [Alaric avea cel puțin 18 ani la moartea tatălui său, Euric], iar adversarul său, Clovis, un tânăr ambițios și viteaz.^[15]”

Note

↑ https://www.britannica.com/biography/Euric. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
↑ „ЭСБЕ / Аларих II”, Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона. Том I, 1890 (în rusă), Wikidata Q24329467
↑ Wood, Ian (1994). The Merovingians Kingdoms: 450–751 (Regatele merovingiene: 450–751) (în engleză). Longman Group. p. 16.
↑ Wolfram, Herwig (1988). History of the Goths (Istoria goților) (în engleză). University of California Press. p. 182. ISBN 0-520-06983-8.
↑ Hydatius. Chronicles (Cronici). MGH AA 11 (în latină). p. 34.
↑ Chronica Gallica von 452 (Cronica galică din 452). MGH AA 9 (în latină). p. 664.
↑ Chronica Caesaraugusta (Cronica din Caesaraugusta). MGH AA 11 (în latină). p. 222.
↑ Marius von Avenches. Chronicle (Cronică). MGH AA 11 (în latină). p. 233.
↑ Jordanes. De origine Getarum (Despre originea geților) (în latină). p. 234–235.
↑ Sidonius Apollinaris. Epistulae (Scrisori) (în latină). vii. p. 6.
↑ Abadal y Vinyals, Ramón de; Sánchez Cantón, Francisco Javier (1960). Del reino de Tolosa al reino de Toledo (De la regatul din Toulouse la regatul din Toledo) (în spaniolă). Madrid: Real Academia de la Historia.
↑ Wolfram, Herwig (1988). History of the Goths (Istoria goților) (în engleză). University of California Press. p. 183. ISBN 0-520-06983-8.
↑ Isidor din Sevilla. Historia de regibus Gothorum, Vandalorum et Suevorum (Istoria regilor goți, vandali și suebi) (în latină).
↑ King, P. D. (1972). Law and society in the Visigothic Kingdom (Lege și societate în Regatul Vizigot) (în engleză). Cambridge: Cambridge University Press. p. 7.
↑ Gibbon, Edward. The History of the Decline and Fall of the Roman Empire (Istoria decăderii și a prăbușirii Imperiului Roman) (în engleză).

Bibliografie

Frassetto, Michael (2003). Encyclopedia of Barbarian Europe: Society in Transformation (Enciclopedia Europei barbare: Societatea în transformare) (în engleză). Londra: Bloomsbury Publishing. ISBN 978-1-57607-263-9.
Wolfram, Herwig (1988). History of the Goths (Istoria goților) (în engleză). University of California Press. ISBN 0-520-06983-8.

Legături externe

Materiale media legate de Euric la Wikimedia Commons

[wdref-644a2302f5b34bdf1025152f874fcdb8-1] ttps://www.britannica.com/biography/Euric. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

[wdref-66b4fe656b48ae14602d16b496d8cae6-2] „ЭСБЕ / Аларих II”, Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона. Том I, 1890 (în rusă), Wikidata Q24329467

[3] Wood, Ian (1994). The Merovingians Kingdoms: 450–751 (Regatele merovingiene: 450–751) (în engleză). Longman Group. p. 16.

[4] Wolfram, Herwig (1988). History of the Goths (Istoria goților) (în engleză). University of California Press. p. 182. ISBN 0-520-06983-8.

[5] Hydatius. Chronicles (Cronici). MGH AA 11 (în latină). p. 34.

[6] Chronica Gallica von 452 (Cronica galică din 452). MGH AA 9 (în latină). p. 664.

[7] Chronica Caesaraugusta (Cronica din Caesaraugusta). MGH AA 11 (în latină). p. 222.

[8] Marius von Avenches. Chronicle (Cronică). MGH AA 11 (în latină). p. 233.

[9] Jordanes. De origine Getarum (Despre originea geților) (în latină). p. 234–235.

[10] Sidonius Apollinaris. Epistulae (Scrisori) (în latină). vii. p. 6.

[11] Abadal y Vinyals, Ramón de; Sánchez Cantón, Francisco Javier (1960). Del reino de Tolosa al reino de Toledo (De la regatul din Toulouse la regatul din Toledo) (în spaniolă). Madrid: Real Academia de la Historia.

[12] Wolfram, Herwig (1988). History of the Goths (Istoria goților) (în engleză). University of California Press. p. 183. ISBN 0-520-06983-8.

[13] Isidor din Sevilla. Historia de regibus Gothorum, Vandalorum et Suevorum (Istoria regilor goți, vandali și suebi) (în latină).

[14] King, P. D. (1972). Law and society in the Visigothic Kingdom (Lege și societate în Regatul Vizigot) (în engleză). Cambridge: Cambridge University Press. p. 7.

[15] Gibbon, Edward. The History of the Decline and Fall of the Roman Empire (Istoria decăderii și a prăbușirii Imperiului Roman) (în engleză).

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]